Antrenori ai echipelor hunedorene (III)

octombrie 29, 2010

Ajungând la Corvinul Hunedoara, această succintă rememorare a antrenorilor care au lucrat pe aici nu va rezerva un spatiu special, altfel cuvenit, lui Mircea Lucescu ! Pentru simplul motiv că acestuia i s-au dedicat, separat, şi destul de detaliat câteva cronici exclusive.În schimb, trebuie să amintim că, la vârsta senectuţii aici au lucrat Nicolae Sabaslău, venit de la Cluj, dar şi Ilie Savu, personalitate de referinţă în istoria CCA, Steaua de mai încoace…Iar nea Ilie a reuşit să deschidă pofta de performanţă a hunedorenilor, prin construirea unei echipe noi, tinere, dar cu…nehunedoreni, precum Economu, adus de la Târgovişte, un mijlocaş de travaliu şi creaţie, Şumulanschi şi Şurenghin, de la lotul naţional de tineret. Oarece carieră, în tentativa conducerilor, destul de vremelnice şi ele, de a redresa echipa, într-unul din prea multele momente de criză prin care a trecut Corvinul până la…era Lucescu, au făcut Ion Nunweiller (III), împreună cu Spiridon Niculescu şi cu fratele său, Lică Nunweiller, consilier. Mai nesemnificativă şi scurtă a fost trecerea lui Dudu Georgescu pe la Hunedoara. Înlocuit cu Robert Cosmoc, dar marea echipă nu se repeta…Cum spuneam cu un alt prilej, tot în postură de soluţie de criză s-a apelat inspirat la sreviciile lui Constantin-Titi Ardeleanu, profesor la propriu, om rasat, de spiţă rară în lumea fotbalului, trecut prematur în veşnicie. Cu care am fost la un meci la Timişoara, mai mult pentru a-l reîntâlni pe Jackye Ionescu, adversar atunci al Corvinului, în care hunedorenii mei au jucat „Ca o echipă mare”, cum mi-am intitulat cronica meciului cu Poli, în care Corvinul a învins cu 2-1.
Trebuie să acordăm câteva rânduri distincte antrenorului Remus Vlad ! Primul fotbalist hunedorean campion al României ! Cu FC Argeş, unde era căpitanul lui Dobrin. Revenit acasă ca jucător, a devenit secundul perfect al lui Mircea Lucescu, a rămas principal în anul afirmării europene a Corvinului, 1983, conducând echipa în meciurile cu GAK Graz şi FK Sarajevo, asistat, e drept, de Lucescu, dar mai mult din sentimentalism pentru echipa pe care el o crease… Remus, însă, a plătit şi el preţul faptului de a fi fost „omul nostru”, care nu se bucura de condiţiile asigurate antrenorilor „de import”, cum se spune…Nu o dată chiar îi auzisem pe unii dintre directorii combinatului, cu răspunderi la echipă, că aşa le plăceau unora să spună, că echipa este uzina nu mai ştiu a câta a combinatului, dar când era vorba de „omul nostru” nu se mai strofocau să-i asigure lot, condiţii de performanţă etc. Cu un statut mai avantajos decât Remus Vlad , un alt om de al locului, Octavian Cojocaru s-a aflat de câteva ori la cârma Corvinului, o dată şi a Mureşului Deva, pe care a readus-o în „B”, dar mai mult pe seama priceperii de şef de club a lui Ioan Socol, surghiunuit şi el o vreme , după reţeta casei, de la Corvinul.
Fără o cronologie strictă, aceste evocări marchează mai mult contexte de moment ale trecerii fotbalului hunedorean în statistică şi istorie.Care consemnează că prin 1990 a ajuns la Hunedoara Ion V.Ionescu! Sigur, istoria nu va consemna că subsemnatul se face…vinovat de acest fapt.Că a mediat, după ce i-a convocat telefonic, la „Perla Cetăţii”, contactul între Gelu Simoc şi Jackye Ionescu, care antrena pe Aurul Brad. Şi a fost de bun augur. De la plecarea lui Lucescu, a fost cel mai bun campionat al Corvinului! Cu proverbiala „normă hunedoreană”, de 3 goluri pe meci! Cu două excepţii: 9-0 cu Rapid şi 2-1 cu Dinamo… Din respect pentru Mircea Lucescu, antrenorul lui Dinamo…Momentul Ionescu a fost o speranţă în reaşezarea echipei pe ideea jocului spectacol, tehnic, tactic, eficient… Doar un moment…
Apropo de Aurul Brad. Una dintre cele mai bune etape în evoluţia echipei, condusă din umbră de respectabilul Domn, chiar pe vremea tovarăşilor, Otto Khail, director la IM Barza, a fost sub antrenoratul lui Dumitru Borcău. Care, post-revoluţionar, s-a afirmat ca …ziarist la Braşov. Mulţi ani , Gheorghe Ţurlea a fost „antrenor de serviciu” la Mureşul Deva, dar a antrenat şi la Călan, şi la Inter Sibiu, echipă la care s-a consacrat ca jucător de „B”, inclusiv pe vremea lui Titi Teaşcă, la rivalitate cu Corvinul…Mai bune rezultate a avut, la Deva, Ionel Stanca, fără a avea calificarea lui Ţurlea, de pildă…La Deva a mai lucrat Petre Dăscăliţă, dar şi el era om al locului…Ca Petre Libardi şi Gogu Tonca la Jiul, Ioan Petcu, Romulus Gabor, Titi Alexoi, Karol Gal la Hunedoara, afirmaţi mai mult prin alte părţi decât la ei acasă…Treceri meteorice pe care le amintim mai mult pentru sonoritatea numelor lor au fost N. Kovacs, fratele marelui Pişti Kovacs, la Dacia Orăştie, Florică Dumitrache la Mecanica Orăştie şi Bela Kassay la Mureşul Deva …Veşnicul Kassay, de la Federaţia …privatizată de Mircea Sandu…
Dacă, la un moment dat, un sfert din Divizia A era antrenat de hunedorenii Remus Vlad, Ioan Andone, Gigi Mulţescu, Mircea Rednic şi Mihai Stoichiţă, nu hunedorean, dar lansat şi şcolit la Petroşani, faptul se regăseşte oarecum şi în prezenţa, de-a lungul anilor, la conducerea echipelor hunedorene a antrenorilor pomeniţi în micul serial care se încheie aici, al căror contemporan am avut onoarea să fiu…

Reclame

%d blogeri au apreciat asta: