PLĂCEREA JOCULUI, ca amintire…

august 8, 2010

La vremea profesionalizării fotbalului – ca salarizare, deocamdată, şi parţial, însă ineficace în planul performanţei internaţionale, la fel ca-n economia privatizată ca scop în sine, a vorbi, a scrie despre plăcerea jocului pare ceva…supranatural! În realitate, plăcerea jocului, care nu se confundă cu …jocul de plăcere, este o virtute atât personală, a jucătorului, cât şi colectivă, a echipei- a unor echipe, că nu toate îşi pot permite luxul acesta. Care este o stare de spirit, o calitate, un produs intelectual, dacă vreţi. Tot aşa, plăcerea jocului nu se confundă nici cu plăcerea golului- a cărei definiţie cea mai originală am găsit-o la fotbalistul de excepţie, şi numai pentru faptul că a jucat exclusiv în Cluj, timp de 23 de ani, Remus Câmpeanu! Şi, spunea marele Domn al fotbalului ardelean, în cartea-interviu „Confesiunile unui veteran al gazonului”, că marcarea unui gol „seamănă îngrozitor cu iubirea fizică”. Ulterior, autorul cărţuliei, bunul amic Ion Cupen, mi-a spus că Remus zisese clar „…seamănă cu un orgasm”, dar, la vremea aceea, limbajul gazetăresc era mai cu bun-simţ…Dar, de la plăcerea golului la plăcerea jocului nu e decât pasul care defineşte o echipă, precum Corvinul, de pildă, să cultive şi să adopte o mentalitate fair-play, chiar boemă pe alocuri,âşi în viaţa personală şi pe gazon, nefăcând din rezultat un scop, un ideal şi deziderat fără de care nu se mai poate trăi. Însă prin această atitudine superioară pragmatismului atât de des invocat astăzi, echipa obţinea şi rezultatele dorite… Citește restul acestei intrări »

Reclame

%d blogeri au apreciat asta: