LIGA PENALĂ va rămâne doar un MARE FÂS???

noiembrie 18, 2012

De mult timp şi de către mulţi pasionaţi, aşteptata …curăţare a fotbalului de corupţia cvasiatotcuprinzătoare  pare a se împlini!  Zic  „pare”, ca unul care nu va crede  că faptul este realizabil până nu văd cel puţin doi condamnaţi definitiv şi arestaţi din…lotul „liga penală”! Deocamdată, deciziile şi pedepsele anunţate sunt recurabile, ceea ce mă determină să rămân sceptic în privinţa „reformatei” Justiţii române.

Mai degrabă cred că, după datina străbună, facem propagandă, ne afişăm cu lozinci şi tam-tam-uri, dar, după ce o trece verificarea şi calificativul Europei pentru Justiţie,  şi după recursurile de rigoare toţi condamnaţii de azi vor rămâne în libertate, vor fi şi mai aroganţi şi sfidători, mai vorace în afacerile cu jucători, mai neciopliţi şi nemernici…Şi, poate, Giovani Becali şi clanul lui chiar vor ajunge să conducă România şi să înfăptuiască promisiunile  şi ameninţările adresate judecătorilor care au pronunţat  temporarele sentinţe, dar pe care jurnalişti obedienţi clanului nu le mai difuzează! Iar Mitică Dragomir,  cel mai corupt şi venal personaj din suprastructura fotbalistică autohtonă, va fi declarat un fel de Hirohito, împărat şi divinitate deopotrivă, ferească-ne Dumezeu de aşa blestem! Bine ar fi, desigur, ca pesimismul meu, temerea mea că faptele lor penale, chiar parţiale, pentru că aproape fiecare dintre condamnaţii de moment  putea şi trebuia să fie judecat şi condamnat pentru  alte şi alte infracţiuni,  între care trucarea rezultatelor, unele la vedere, fără măcar o palidă încercare de a ascunde vânzarea unui meci, şi cumpărarea arbitrilor, deci cuprinderea în grup şi a unor  arbitri, a altor conducători de cluburi, impresari şi misiţi, bine ar fi ca îndoielile mele să rămână fanteziste…

Nu sunt  complet convins de vinovăţia tuturor celor despre care vorbim, dar e sigur că de prea multă vreme colcăie  în băltoaca puturoasă care găzduie fotbalul autohton Giovani şi Victor Becali, Borcea şi Copos, Mihai Stoica, mai de la umbră Gigi Neţoiu, care se va…imuniza parlamentar! Am o veche stimă pentru venerabilul Jean Pădureanu, care „o ţine” aproape personal pe Gloria în divizie,   şi cred că  în sentinţa în cazul său  a cântărit mai mult legenda legată de vechea „cooperativă”. Inventată pe vremea…crizei dinaintea  morţii socialismului,  care i-a obligat pe unii  conducători ai  cluburilor, cele sărace, să adopte reciprocitatea cazării şi hranei pe durata deplasărilor la meciuri; inventată chiar de „tata” Jean, împreună cu Romeo Paşcu, de la Braşov, şi extinsă. Mai puţin la Dinamo, Steaua, Victoria, Moreni şi FC Olt Scorniceşti , cluburi…avute, îmbuibate. Dar mult mai corupte prin forţarea şi blocarea jucătorilor de la transferuri la alte cluburi, în afara celor numite! Ar fi o mare nedreptate ca domnul Pădureanu să facă puşcărie, iar Walter să rămână liber după marea sfidare şi jefuirea clubului „U”, a Clujului!

Un caz aparte, special  rămâne Gică Popescu ! FOTBALISTUL, cu litere mari trebuie scris cuvântul când vorbim de  cel mai titrat român din generaţia de după 1990 ( înainte  a fost Miodrag Belodedici, dublu câştigător al Cupei Campionilor Europeni, cu două…Stele, a noastră şi a Yugoslaviei), care a strălucit la propriu în Olanda,  Spania şi Turcia, chiar şi-n Anglia, totalizând 492 de meciuri la primul eşalon în 6 ţări şi 115 la Naţionala României,  titluri şi cupe   în campionatele respective, Cupa Cupelor cu Barcelona, unde a fost căpitanul celui ce va fi marele antrenor Pep  Guardiola,  Cupa UEFA şi Supercupa Europei cu Galatasaray, şi-a  ars toată gloria dobândită în 20 de ani de sacrificii şi satisfacţii,  şi aprecieri  meritate,  imediat după ce a decis să se…becalizeze! Geaba a plătit tva-ul pe transferul efectuat ca agent în firma celor doi Becali care  au privatizat sute de jucători fără minte, fără şcoală… Dar plătesc şi cei şcoliţi, ca Gică Popescu…

NICOLAE STANCIU

Reclame

HAGI nu are o juma’ de normă la firma becalilor, nu-i aşa?…

octombrie 14, 2010

… Cu toate că, judecând după oarece antecedente, se poate crede că DA, are! Sau, măcar prestează, murdar, în interesul acestora. Ar fi prea bizară coincidenţa ca, pentru a doua oară, în împrejurări similare, cel supranumit, exagerat, fără nici un suport material, REGELE, să atace, doar din frustrări nedisimulate, familia Lucescu. Prin vara lui 1998, după turneul final al CM din Franţa, după tembelismul vopsirii capetelor jucătorilor români în galben şi meciul din „optimi” cu Croaţia, pierdut, 0-1, cu marele Hagi în teren!, s-a trecut la schimbarea selecţionerului Iordănescu. Printre candidaţi se afla şi Mircea Lucescu. Dar şi Piţurcă, favoritul fraţilor Becali, mai ales Giovani, atunci încă impresar activ. Moment în care, cel poreclit REGELE a avut prima prestaţie publică împotriva celui care l-a lansat în fotbalul mare ca internaţional. Efectul a fost cel aşteptat. Piţurcă a fost numit selecţioner. Astăzi, de fapt de când a fost numit selecţioner Răzvan Lucescu, ţinta becalilor este permanent acesta. Dar după meciul cu Franţa, a fost reactivată artileria grea în persoana celui mai slab antrenor pe care l-a avut Naţionala, Gheorghe Hagi, dacă nu vă e cu supărare, domnilor becalişti şi becalizaţi!!! Citește restul acestei intrări »


%d blogeri au apreciat asta: