Cuvinte Libere. FURTURI CU APROBARE „DE SUS”!

Mă gândesc că nu doar din întâmplare suntem furați la propriu, adică siliți să plătim prețuri și costuri mărite exclusiv prin mașinațiuni, nu numai de comercianți autohtoni, ci și de producătorii și comercianții străini care au afaceri în Romnia. Mai pe scurt, suntem obișnuiți, aproape că ne e ca o a doua natrură, ca statul român să ne fure. Singur și de capul său. Acum însă ne-a mai legat de gât o ghiulea care ne sugrumă: participarea afacerilor străine le furtul din avutul puțin al românilor de rând. Care străini, ce și-au zis în capetele lor luminate? Dacă românii tot sunt învățați cu furtul, că fură ei, că-i fură statul, nu contează, hai să-i ajutăm și noi să sărăcească. Și, precizez: aici nu vorbim de marile furturi care au lichidat economia României, așa cum era ea, dar nu mai e! Nici nu vreau să reamintesc cum toate guvernele și toate guvernările și-au dat mâna la ruinarea României. Aici vorbim de furtișaguri mărunte, aparent nebăgate în seamă, dar tot furturi din oficiu, ba chiar legale se cheamă! Care au început cu denominarea leului, marea manevră de sărăcire cu bună știință, a guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. Aprobată orbește, din neștiință sau ticăloșie participativă, de liderii politici ai României. O lamă gheară de bărbierit cu 12,50 lei înainte de denominare costă 3,50 lei după, când trebuia să coste, conform aritmeticii, 1,25 lei. Se cheamă furt cu aprobare de sus! Tot așa, niște filtre de hârtie pentru aparatele de cafea, 5 lei cutia cu 100 de bucăți, se vând la cutii de 50 de bucăți cu 4,50 lei, sau cutii tot de 5 lei dar numai cu 80 de filtre. Exemplele par minore, dar urmăriți prețurile fiecărui produs de care aveți nevoie, cât de mic valoric, și veți simți cum niște nesimțiți își bagă mâinile în buzunarele dumneavoastră. Și nu mai amintim de cascada scumpirilor politice aplicate de companii după majorarea salariilor. Ziceam scumpiri politice pentru că au avut ca scop tocmai neutralizarea sau boicotarea eforturilor de creștere a salariilor! Dar asta nici nu mai contează într-o țară în care adminstrațiile publice, guvernamentale, județene și locale, care au beneficiat de măriri salariale repetate sunt cele mai vocale împotriva guvernării. Și cărora li se alătură păturile politice de toate culorile înregimentate în acele administrații și în Parlament!
Ați mai auzit de vreo țară în care beneficiarii măririlor de salarii, multe nejustificate, să iasă în stradă și să strige: Jos guvernul? Și asta tot furt se cheamă!
Nicolae Stanciu

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: