Cronica sentimentală. Una scrie Maria Olaru și alta e treaba lui Tolontan !

De când presa – celebrul câine de pază al Democrației- cel mult mârâie, latră a alint de salon, dar nu mușcă niciodată, ziaristul Cătălin Tolontan a cam preluat multe atribuții ale presei. Este umilitor pentru presa scrisă care a murit; pentru celebrii ei lideri de opinie- C.T. Popescu, Ion Cristoiu, Sorin Roșca-Stănescu, Marius Tucă, Dan Turturică, Grigore Cartianu, Robert Turcescu, Cosmin Gușă și atâția alții cărora le-a pierit piuitul! În fața unor mari derapaje, până la dispariția unor ziare de ținută- este umilitor că atribuțiile lor au rămas în seama unui jurnalist de sport. Bun, poate cel mai bun. Dar care a trebuit să abandoneze preocupările pentru sport în favoarea celor politico-sociale, cu audiență mai largă decât sportul, el însuși în pierdere de performanță și, implicit, interes public! Cam așa gândesc și sper că gândesc bine despre implicarea fostului coleg de la Sportul Românesc. În sinea mea, din cauza precedentelor pro-băsiste și răutății cu care a încolțit-o pe doamna Ridzi, care nu a avut mintea să plătească câteva mii de euro publicitate în Gazeta sporturilor și la GstpTv, pe care le conducea Tolontan, cred că nu toate investigațiile lui sunt de bună-credință. Mai mult, nici nu-i aparțin în totalitate. Are și el…negrii lui, care muncesc pentru el,vedeta…
Acum însă mă rezum la a vă atrage atenția că în raport cu cartea Mariei Olaru, fostă campioană mondială absolută, și titrările cu schepsis din Gazetă și vădita preocupare de a abate toate cele din carte asupra lui Octavian Bellu, apare o neîncredere justificată. Citiți aceste fragmente din carte și comparați cu ce vedeți și auziți în Gazetă și la televiziunile flămânde de sânge. Iar al lui Bellu e nobil!…
„Sportul m-a format şi m-a pregătit pentru viaţă, contribuind mult la integrarea mea în societate, conferindu-mi în acest sens calităţi indispensabile. Ca fostă sportivă de înaltă performanţă sunt obişnuită cu disciplina, programul riguros, călită psihic în numeroasele antrenamente şi competiţii, cunoscând deopotrivă gustul dulce al victoriei şi pe cel amar al înfrângerii. Sportul m-a consacrat şi tot ceea ce sunt astăzi, datorez sportului.
Asta sunt, asta este povestea mea”.
„Am avut o zi foarte proastă. La antrenamentul de dimineață am mers prost. De când m‑am trezit din pat mă durea spatele foarte tare. Atunci la antrenament nu am putut să fac mai nimic.Când a văzut d‑nul Cărpinișan că fac prost la treișaizeci, a început să mă bată. Mi‑a tras trei palme până la bârnă. La bârnă am stat în fața lui în poziție de drepți și iar mi‑a tras o palmă, apoi m‑am urcat din nou pe paralele și iar am făcut prost pentru că mă durea spatele din ce în ce mai tare. Când m‑am dat jos, iar m‑a bătut, mi‑a dat cu palma peste față și m‑a trântit jos pe parchet, când eram jos acolo a început să mă calce în picioare. Plângeam foarte tare. Mi s‑au umflat ochii și fața. La ochi eram puțin vânătă”.
…”La sfârșitul ședinței de pregătire, îl aud pe dl. Bellu: «Olaru, ia vino-ncoace!… Ce-i asta la tine? Tu crezi ca pentru tine ar plânge vreuna?». Si iar… jart… trosc, mi-a îndesat cateva palme de învățătură. Si are dl. Bellu o mana grea!… Dar dreptate a avut: niciuna dintre fete, deși se petrecuse sub ochii lor, nu a reacționat în vreun fel. Nu le privea pe ele”…
Acest ultim citat conține singura referire la Bellu, dar tot ce scrie cu adevăr și durere campioana este plasat sub firmanul cuplului Bellu-Birang. E cam mult, zic eu. Dar mai întreb: Gimnastica feminină nu s-a calificat la Jocurile Olimpice pentru că gimnastele nu mai sunt flămânzite, bătute, chinuite, schinjuite? Atunci, bine că au scăpat de cuplul Bellu-Bitang!
Cândva, într-o altă campanie anti-Bellu, prilejuită de apariția unei cărți a Corinei Ungureanu, celebră mai mult după scandalul Play-boy, autoarea vorbea de „Railul gimnasticii”- de la Deva, chiar îndurând chinul antrenamentelor, inclusiv unele palme peste fese-, transformat și atunci în iad de presa tolontană, dar și despre „palma care te-a făcut Om”…
Nicolae Stanciu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: