Cuvinte Libere.Românii aleg mereu împotriva lor!

Sâmbătă, în crucea nopții, a început campania electorală. Vorba vine. România este într-o neîntreruptă campanie electorală de imediat după ora 12 a zilei de 22 decembrie 1989! România, populația ei confirmă zilnic, prin jurnale și televiziuni, că de-atunci încoace, preocupată fiind doar de lupta pentru putere, declanțată de pluripartitismul reanimat prin noua lege a partidelor, care permite ca trei zbanghii să alcătuiască un partid, că starea morală, iresponsabilă și nepatriotică a ei și a aleșilor săi este rezultatul acestei campanii electorale fără de sfârșit!
România creditează și spusele unui înțelept:”Esența democrației-toți proștii au drept de vot! Altfel spus:Ce este de fapt democraţia? Este un sistem care dă proştilor drepturi egale cu cei deştepţi. Şi fiindcă prostii sunt întotdeauna majoritari, îi vor ţine pe cei deştepţi la baza ierarhiei sociale şi se vor alege numai între ei în funcţii de conducere. Iar fiindcă prostia merge mână-n mână cu hoţia şi ticăloşia, acolo unde este democraţie, tara se va procopsi cu o conducere lacomă, perfidă şi ticăloasă. Cu o astfel de clasă politică conducătoare se va putea jefui o ţară în linişte şi fără eforturi prea mari. Cu ajutorul “democraţiei”, al manipulărilor şi dezinformărilor de tot felul, se va asigura nu numai perpetuarea sistemului, dar se va permite şi ţinerea în lesă a celor care ar îndrăzni măcar să conceapă un plan care ar duce la răsturnarea acestui sistem ticăloşit.”
Vorbe verificate și atestate faptic de România în acești aproape 26 de ani! Dar puneți în ecuație și cei 41 de ani de socialism, care au adus țigani și analfabeți în primării, instituții și întreprinderi, la conducerea acestora! Mai adăugați și lumea lui Mitică, a lui Gagamiță Dandanache și Cetățeanului turmentat din Caragiale…
Iar dacă forăm mereu în adâncul Istoriei, vom afla că de la Decebal încoace românii au făcut tot timpul alegeri împotriva lor!
Nicolae Stanciu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: