Cronica sentimentală. Minciuni nevinovate?

La vremea unui dor nebun de un turneu final mondial la care să fie prezentă şi selecţionata României, continuăm întoarcerea în istorie, cu noi episoade. Unele tot cu Puiu Iordănescu alături, supranumit “antrenorul secolului” de către nişte unii, care i-au periat consistent CV-ul, scoţând afară pasaje grave, care nu ar mai fi justificat atâtea titluri de “nobleţe” conferite exagerat. Culmea este că aceste minciuni menite să certifice performanţe înalte ale selecţionerului cu cele mai multe meciuri apar în cea mai autorizată, mai selectă istorie în materie! Anume, Enciclopedia Fotbalului, adevărată biblie a fotbalului, parţial traducere din LAROUSSE DU FOOTBALL, pe care nu o putem bănui de rea-credinţă, însă partea pur românească este trunchiată specific româneşte, cu neruşinare, nedezminţându-ne apetenţa pentru minciună şi mistificare a istoriei! Şi, ţin să reamintesc celor ce au uitat şi să le spun celor ce nu au ştiut că fotbalul nostru a avut şi zile mai bune, mai fericite, cu alţi antrenori şi jucători. Cum ar fi vechea noastră cunoştinţă Emeric Ienei, pe care nici nu-l mai pot simpatiza de când, după revoluţie, nu se mai cheamă Jenei, dar chiar figurează, în menţionata enciclopedie a fotbalului, ca secund al lui Mircea Lucescu, încă de la celebrul 4-0 cu Austria, în 1986, după care lui Lucescu i s-a spus că nu mai corespunde ca selecţioner. Or, aşa ceva este exclus şi chiar minciună, cei doi neformând niciodată cuplu de antrenori!
Dar, iată, de data aceasta, minciuna e mai groasă! Respectiv, în monumentala lucrare, la palmaresul Naţionalei, echipa din meciurile din turneul final al EURO 1996, din Anglia (cu Franţa, Bulgaria, Spania, toate pierdute), ar fi fost condusă de Costică Ştefănesu, secondat de Gabi Balint, nu de selecţionerul Anghel Iordănescu (!!??). Aceştia, în carte, sunt “menţinuţi” la conducerea selecţionatei până la meciul cu Macedonia, 4-2, din 20 august 1997, în preliminariile Coupe du Monde. Când, de fapt, Ştefănescu a fost un foarte apreciat secund, inclusiv de Iordănescu, iar ca “principal” la Naţională Ştefănescu a… operat la un singur meci, 27 martie 1996, Iugoslavia – România 1-0, la Belgrad! De altfel, nea Puiu reapare selecţioner “plin”, fără secunzi, abia la victoria cu 8-1 în Lichtenstein, din 6 septembrie 1997, reluând campania de calificare în Franţa! Unde Naţionala chiar ajunge, meritat!
În Istoria românilor minciuna are rădăcini adânci, solide, se confundă cu realitatea istorică. Şi, ca să ne referim numai la sport, numai la fotbal, o altă mare minciună a fost lansată tot de o pretinsă lucrare ştiinţifică, o Istorie, o monografie a Federaţiei Române de Fotbal, scoasă în 2009, la centenarul forului fotbalului mioritic. Zic aşa, peiorativ, “mioritic”, pentru că de la cel mit, pe care l-am consacrat drept Epopee Naţională, ni se trag multe păcate..În care Istorie, la paginile 453 şi 454, unde sunt postate meciurile Corvinului în Cupa UEFA (1982), la primele două, cu GAK Graz (Austria), apare ca antrenor Remus Vlad, corect, cum era, iar la următoarele două, cu FK Sarajevo (Iugoslavia) antrenor este trecut Mircea Lucescu! Or, nimeni nu-şi aminteşte ca Lucescu să fi fost demis de la FRF, unde era director tehnic, şi să fi revenit la Corvinul!
Ca să nu piardă cadenţa cu minciunile istorice, un ziar serios de specialitate, sau cel puţin aşa îmi plăcea mie să cred, întrucât la începuturile sale scriam şi eu în acel ziar, aflat sub directoratul celui mai complet şi competent comentator de sport, Cristian Ţopescu, am citit o “senzaţională” poveste – falsă total! – , de fapt un interviu cu şi despre amintirile lui Pele, unicului Pele!, din România! Preluate şi de o televiziune…Faptul presupune că:1.ziaristul minte în privinţa dialogului cu Pele; 2.ori nu ştie că Pele nu a fost niciodată în România; 3.ori că Pele e senil şi confundă Bucureştii cu Budapesta. În oricare dintre variante, ziaristul şi ziarul induc citittorii în eroare.Ca să nu zic româneşte: mint! Că fonfleul minciună este! (Cuvânt preluat din gastronomie, ca fiind ceva uşor de înghiţit, pe nemestecate). Iar jurnalistul Andrei Nourescu este celebru în materie. De pe când lucra la Gazeta sporturilor, condusă de Horia Ivanovici. Urmaş silitor al lui Ion Cristoiu, ba chiar depăşindu-şi maestrul, care a inventat găina ce năştea pui vii… Pe vremea războiului din Irak l-a trimis pe Andrei, că războiul se vindea bine, să relazeze de la faţa locului. Ăsta şi-a dat cu ceva bulion pe faţă, şi-a bandajat capul, şi Ivanovici a dat titlu mare în Gazetă:”Ni l-au împuşcat pe Nourescu!”…
Nicolae Stanciu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: