Falsurile, mai dese decât adevărurile istorice?

De curând, pe fb, un articol din „Historia” despre falsuri în cinematografia lui Sergiu Nicolaescu a suscitat oarece interes şi a iţit unele comentarii. Sigur că oricine, care a absolvit un liceu în care se şi învăţa, iar Istoria era predată de un un dascăl serios, responsabil, suficient de curajos, cum era profesorul nostru de la Sebeş, Petru Radu, pentru a transmite celor din bănci şi informaţii, cunoştinţe de negăsit în manualul lui Mihai Roller, nu a luat de bune exagerările şi falsurile din filmele lui Nicolaescu! Acelea sunt falsuri artistice, să zicem. Poate chiar propagandistice, cum spun unii exegeţi. Dar ceva îmi spune, am „un filing”, cum ar zice preţioase semianalfabete făcute „dive”, „vedete” de televiziuni comerciale. Care falsifică totul, şi mai ales valorile, însutit mai mult decât toate filmele lui Nicolaescu la un loc! Ceva îmi spune că regizorul chiar lăsa impresia că este un mândru aparţinător acestui neam! Pe care Istoria, ca ştiinţă, ni-l prezintă, de când am învăţat să scriem, aproape 500 de ani, ca fiind supraplin de virtuţi şi fapte eroice.
Falsurile istorice grave, reale şi mistificatoare ni se trag chiar de la înşişi istoricii! Care au scris, rescris şi răstălmăcit Istoria, de sute de ani, sub toate domniile şi asupririle sub care ne-am aflat ca popor, apoi naţiune, mereu cotropite. Şi, cu toată isteria provocată detractorilor săi, dintre care nici unul, deşi conteporani ai săi în vreme, nici „viţeluşii veseli” lui Pleşu, care ştiu numai ce li s-a spus de către acei opozanţi, voi reaminti fraza lui Adrian Păunescu. Prinsă în cartea ” De la Bârca la Viena”,în care, vorbind cu fratele dr. Petru Groza, Octavian, aflat acolo în misiune diplomatică, despre concitadinul nostru azi renegat, s-a adresat preşedintelui Ceauşescu:”Când ne veţi cere să scriem Istoria adevărată a acestui popor?” Nici acela nu a răspuns, nici urmaşii săi! Dar istoria este mereu împănată cu falsuri şi interpretări convenabile autorităţilor. Scuzabile sub invenţia:”corectitudine politică”! Istoria a devenit „ştiinţă socială”, din exactă, cum ar fi logic…
Un fals, grosolan de-a dreptul, l-am trăit chiar aici, în Vatra Sacrosantă a Neamului, ca să fiu bombastic, stil ce a urmărit şi umbrit mereu istoria curată a noastră. Sub tutela partidului unic, se organiza, în 1980, ca eveniment naţional dar menit să producă reverberaţii internaţionale, mondiale dacă se putea, omagierea a 2050 de ani de la constituirea primului stat unitar dac, sub conducerea lui Burebista. Dalele de piatră, autentice, de la Sarmizegetusa, au fost scoase, clădite şi ascunse sub un tăpşan, iar în locul lor s-a pavat cu dale de beton făcute la IMC Bârcea! La momentul sosirii oficialităţilor şi oaspeţilor din străinătate, istorici şi corespondenţi de presă, aduşi special, toţi au plecat de-acolo cât au putut de repede!
De-o vreme, acelaşi „feeling”, ca să mă exprim intelectual, nu-i aşa?, îmi dă ghes că asistăm la un nou fals. Dar nu cu dale din beton de la Bârcea. Cu aur! Vom reveni…
NICOLAE STANCIU

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: