CRONICA UNEI ÎNFRÂNGERI ANUNŢATE…

„Prietenii” de pe Facebook ştiu ce spun cu acest titlu. Imediat după acel 3-0 cu Ungaria, când televiziunile au luat-o pe arătură cu vorbe mari, gen:”România a strălucit în meciul cu Ungaria”, iar după ele au urmat şi…oamenii de fotbal, mari cunoscători, fericiţi la prostia olandezilor care au făcut egal în Estonia, am avertizat:”Pseudocronica unei beţii”. Şi nu mă refeream expres la o beţie cu vin sau bere ori votcă! Ci tocmai la beţia de cuvinte, cu apă clocită, adusă cu cisternele din cloaca morală a fotbalului nostru. A Românei de fapt…La beţia ca efect adormitor, ca un drog, dată de o victorie facilă, în faţa unui adversar modest, combinată cu nenorocitul rezultat al Olandei, pe victoria căreia trebuia contat!
Sigur că, acum, o cronică, minut cu minut, a celor întâmplate efectiv pe gazonul Arenei Naţionale, un cadru , un ambient şi o atmosferă de care nu au beneficiat vechi Naţionale, care mai şi jucau, mai şi câştigau, se mai şi calificau, o asemenea cronică se va scrie doar pe post de pansament cu efect calmant pentru mai vechi răni arzătoare…Cum aş putea scrie şi eu, de pildă, că e inadmisibil ca autorul golului din minutul 22, Burak Yilmaz, să se înalţie şi să înscrie dintre Goian, mare cât Palatul telefoanelor, şi mult prea alintatul Chiricheş! Şi aş putea încheia parşiv că şi la golul al doilea, venit pe relaxarea specific românească din finalurile de meciuri, tot Goian a gafat, ratând o mare ocazie de a egala, împlinind… visul clocii! Ceea ce ar însemna o manipulare cum că vinovatul de înfrângere este doar nefericitul rătăcit pe la nu ştiu ce echipuţă grecească…
Adică, după ce tu, antrenor cu pretenţii să fii respectat , stimat şi adulat, când eşti destul de penal, despre Piţurcă vorbeam, cunoscut ca veşnic speriat de înfrângeri, tu vii şi dai tonul că de-acum ne ajunge şi un egal cu turcii!? Urmat de corul aplaudacior din presă. Inclusiv Cătălin Tolontan, cu a sa primă intervenţie „Coadă la Portocale”, tot manipulatoare. În care este mai vinovat Răchită, comentator rătăcit între diletanţii Antenei 1, care au şi tras-o din minutul 2 cu referiri la Rovine…Şi-n final ne optimizează că suntem nevoiţi să stăm la coadă ca să primim portocale de la olandezi…Că tot suntem în festivalul manipulărilor de tot soiul, de la maidanezi la Roşia Montană şi-napoi, şi iar de la capăt…
Nu aşa, domnilor! Nu aşa trebuie interpretat rezultatul cu Turcia. Rezultatul a fost anunţat. Dacă aş exagera un pic, şi am toate motivele s-o fac, am şi dreptul conferit de faptul că interesul major al cetăţenilor trebuie respectat; dacă vreau să exagerez puţin spun că acest rezultat a fost inconştient premeditat! De inconştienţa şi iresponsabilitatea celor care conduc fotbalul românesc!
NICOLAE STANCIU

Anunțuri

Un răspuns la CRONICA UNEI ÎNFRÂNGERI ANUNŢATE…

  1. Cei care conduc fotbalul romanesc actioneaza in „haita” ca tot este folosit des acest termen in ultima vreme. „Devoreaza” tot pentru propriile interese……

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: