Cronica Sentimentală. CAMPIOANA UNEI MARI RUŞINI!

…Şi nu mă refer neaparat la Steaua…Nici măcar la blatul cu „Viitorul” lui Hagi! Am pus numele echipei, altfel nevinovată, între ghilimele, pentru că, încă, Gică Hagi are doar… trecut! Unul glorios,ca jucător. Dar nu chiar atât de glorios, cât de umflat, întreţinut artificial, cu superlative exagerate, precum REGE! Unul penibil ca antrenor, direct la Naţională! Job cu care a calificat reprezentativa… Sloveniei la Mondialul asiatic din 2000. A mai încercat, după ce şi-a mai revenit din ruşine, pe la câteva divizionare A, inclusiv la…salvatoarea sa de duminică, Steaua. De-o vreme, după ce şi-a dat seama că trebuie să înveţe meseria de la temelie, s-a făcut patron la o echipă de …viitor. Pe care vrea s-o salveze de la retrogradare. Foarte bine! Dar, a început tot ca antrenor, adică penibil!
Şi, acum începe cronica…Am parafrazat numele de alint binemeritat al Ştiinţei Craiova, ulterior Universitatea, pentru că începutul decăderii şi căderii fotbalalui românesc s-a întâmplat tocmai în Bănie. Pe vremea când foşti mari conducători ai clubului de pe Jiu, pe care nu-i mai pomenim, unii fiind duşi pe alt tărâm, au prins gustul boieriei pe seama echipei, fotbaliştilor, fotbalului…Iar ultimul dintre ei, cel mai puţin calificat în materie, fost covrigar, a crezut că-i… încovrigă el pe alde naşu Sandu şi Mitică Dragomir şi a lăsat Craiova fărâ echipă…A mai fost unul de-ăsta şi la Timişoara, nu covrigar, ci ceva… autoservicist şi s-a… autoservit cu…adopţia, bunăvoinţa, ca să nu zic prostia, cu suportul , ba chiar servilismul prea multor timişoreni. Vinovaţi de…repetarea căderii pe spate în faţa unor impostori, după ce un Zambon le acaparaseră toată fala bănăţeană, cu palmares, nume şi culori cu tot!
Ce a mai rămas, după modelele craiovean şi timişorean, se cheamă penalii de azi! Scriu, nervos, înaintea aflării sentinţelor finale, dar oricare ar fi acestea (deşi m-am pronunţat demult că va fi un mare fâs!), sunt prea blânde comparativ cu marele jaf săvârşit de toţi cei care au demolat fotbalul românesc! Pentru că nu numai furtul banilor din trucarea transferurilor trebuia judecat, ci şi toate celelalte hoţii care i-au îmbogăţit pe nişte neruşinaţi! În plus, Mitică Dragomir şi Mircea Sandu, capii fărădelegilor, nici nu au fost…citaţi! Măcar de ochii lumii! Nimeni nu-l întreabă pe Mitică, de pildă, cum se pot construi hoteluri şi restaurante din leafa unui preşedinte de Ligă? Chiar de câteva mii de euro fiind acea leafă…Sau pe preşedintele FRF, de unde a avut atâţia bani să-şi ţină fata ani de zile în turnee costisitoare de tenis, unde nu câştiga nimic, sau să aibă acum plajă privată la Marea Neagră…
Mai rău e că unii jurnalişti, probabil din obligaţii oculte, plâng de mila lor, invocă prezumţii de nevinovăţie, dar tac dacă îi întrebi, cum, adică, George Copos nu are nici o datorie la Corvinul pentru Lobonţ?
Steaua a devenit campioana celui mai slab şi mai murdar campionat din istoria fotbalului nostru! O campioană care seamănă mai mult cu Meme Stoica: un huligan, un penal, un făcător de conflicte! Nu-l absolvim pe Gigi Becali, dimpotrivă! El a aruncat găleata de rahat peste titlul de atâţia ani râvnit, la meciul cu care am început cronica…Aşa că toate aroganţele steliste miros…
NICOLAE STANCIU
P.S. Soluţia în procesul transferurilor, retrimiterea dosarului la rejudecare, aflată între timp, miroase tot precum campionatul…

7 Responses to Cronica Sentimentală. CAMPIOANA UNEI MARI RUŞINI!

  1. adrian spune:

    Am mai vorbit de fotbal si imi mentin parerea=olume de golani si de borfasi analfabeti,desigur cu exceptiile de rigoare.Ca de obicei,esti f. dur cu Hagi.Meciul a fost dubios si neserios de la inceput,cand Reghe (singur sau sfatuit cu intentii dubioase) a trimis echipa de titulari in vacanta.In meci n-am vazut nimic dubios.Doar rezultatul.Vreau sa-ti amintesc acum doar 2 rezultate f.f.dubioase din arenele cu pretentii.Vezi cum a castigat anul trecut M.City campionatul,in minutele 92 si 94 cand echipa adversa a aflat deja rezultatul meciului de care era direct interesata.Sau etapa trecuta cand Borusia Dordmundt pierde in ultimele minute meciul,pe care l-am vazut,prin 2 lovituri de la 11 m.Penaltyuri clare savarsite in mod intentionat

  2. adrian spune:

    Ce parere ai de faptul ca Gotze de la B.D. a fost cumparat de B.M. si acum este dat lovit pentru a nu juca impotriva echipei care l-a cumparat si care vrea sa castige Liga Camp.Dar intr-o discutie cu prietenul din Germ. argumentul a fost ca la ei nu scrie nimeni si nimeni nu este suspectat de jocuri necurate.Halal corectitudine!

  3. adrian spune:

    Cu Dinamo cum crezi ca a fost ? Daca l-ai vazut.

Lasă un răspuns către batranulcronicar Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.