Hrebenciuc şi ai lui să se ducă dracului!

Trecem, pe…repede înainte, peste greşelile, ca eufemism pentru prostia USL-ului, privind graba, ca să nu zic disperarea cu care a declanşat suspendarea noului dictator al Râmâniei (a cărei populaţie, iată, nu poate concepe viaţa în libertate, numai sub dictatură!), fără pregătire temeinică, legislativă şi de lobby internaţional, fără asigurarea că propriii membri şi reprezentanţi în foruri legislative şi juridiscţionale nu sunt şantajabili, nu vor trăda la o adică, şi constatăm că suspedarea, referendumul şi marea speranţă albă că Parlamentul este, totuţi, cea mai mare putere în stat, fiind reprezentantul SUPREM al populaţiei–toate au fost un mare fâs!!! Nota bene: Obserevaţi că folosesc „populaţie” în loc de „popor”. Asta pentru că, mai cu seamă acum s-a văzut, mai clar decât oricând, că nu mai alcătuim un popor, ci doar o populaţie, cât se poate de colonială!…
Nu ştiu cât este de vinovată USL, dar sunt cât se poate de convins că eşecul, previzibil din cauza neelaborării unei strategii solide de suspendare-demitere a lui Băsescu, se datorează precumpănitor oamenilor PSD-ului, unora dintre ei, prezumaţi că trădători datorită unui trecut şi unor dosare cu care sunt şantajabili, cum ar fi, în cazul de faţă, Aspazia Cojocaru…Dar ei se numără cu zecile, unii chiar valoroşi în ansamblul lor, însă inutili partidului, la un moment dat, precum Cristian Diaconescu…Dar nu despre această boală cronică a PSD-ului vorbim aici! Ci despre germenele care a generat-o, virusul malefic al partidului, Viorel Hrebenciuc!
Vă mai amintiţi? „Şobolanul rozaliu”, aşa l-a definit Cristian Tudor Popescu pe Hrebenciuc, atunci când acesta i-a cerut moştenitoarei lui Dumitru Tinu, proprietara ziarului „Adevărul”, să vândă publicaţia… Se povestea, în epocă, despre ameninţările, din puşcărie, ale lui Corneliu Iacubov, condamnat în sfârşit, adresate direct lui Hrebe, că dacă nu va fi scăpat de-acolo va spune tot…Cui? Lui Băsescu, evident! Şi, atunci, se povesteşte, că Viorel ia-r fi zis lui Băse: „Ce să-ţi dau ca să-l eliberezi pe Iacubov?” Iar acesta ar fi spus:”Să-mi dai „Adevărul!” A doua zi, C.T. Popescu, Adrian Ursu, Bogdan Chirieac şi Leila Muntean, care formau comitetul director al redacţiei, au demisionat, iar Corina Drăgotescu a devenit redactor-şef al ziarului…Într-o emisiune a lui Marius Tucă, din martie 2005, Ion Cristoiu, invitat, confirma „legenda” povestită, dar atunci el nu era pupincuristul de serviciu de astăzi…
Luni, când useliştii din Parlamet s-au răzgândit de patru ori, ca să facă cvorum sau nu, la urmă au urmat sfatul Hrebenciucului…I-a dat iarăşi ceva lui Băsescu! Ce va primi în schimb, oare??? Vom muri şi vom afla…
NICOLAE STANCIU

Un răspuns la Hrebenciuc şi ai lui să se ducă dracului!

  1. adrian spune:

    Putem rezuma ca a fost o batalie intra doua eminente cenusii,Hrebe contra Base ? Stiam ca Base e diabolic.Parerea mea e ca Base merita schimbat , dar nu cu Baiatul de Tulcea.Pacat ca nu credem in ardeleni.Te pup.Eu mai cred in ei,poate fi si Rus sau Boc sau altul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: