Să facem cunoştinţă cu MIHAI RĂZVAN UNGUREANU !

Fostul ziarist, actualmente jurnalistul Ion Cristoiu- laureat al câtorva titluri de cel mai bun ziarist din România, decernate în emisiuni „10 pentru România”, realizate de fostul său coleg presă utecistă Mihai Tatulici, pe când Mihai Răzvan Ungureanu încă nu le era „şeful de la CC al UTC”- spunea  cândva,   nu mai ştiu exact când: când mânca o pâine boamfă de la Prigoană, sau de la Vântu, de la Patriciu, de la Voiculescu, ori de la Boby Păunescu?, nu mai ştiu, dar spunea un mare adevăr: presa noastră este uitucă! În mod creator reformulez zicerea marelui contemporan: presa noastă este uitucă şi hăbăucă! Îşi ridică poalele în cap, se dă cu capul de pereţi să ne convingă că ne pune Dumnezeu mâna-n cap dacă Mihai Răzvan Ungureanu va ajunge- şi TREBUIE SĂ AJUNGĂ!- preşedinte…Pe lângă că a uitat, eu ştiu că n-a uitat dar vrea să uite, presa devine şi hăbăucă, încercând să ne bage pe gât un nou nomenclaturist comunist.
N-am să-i înţeleg niciodată pe jurnaliştii noi, presupuşi nevirusaţi de comunism: de unde apetenţa asta a lor pentru foşti comunişti, securişti şi toată fauna asta de vechi şi noi profitori din „lupta contra (fantomelor) comunismului” condusă de comunişti-sadea!? Precum Băsescu, Boc, Ungureanu (ambii, adică şi Traian, jurnalistul de valoare, eşuat ca biet activist dirijor de mitinguri pro-Băsescu), Monica Macovei (cât tupeu!, fost procuror comunist, categorie scoasă din Legea lustraţiei iniţială, aia făcută de o informatoare securistă, Mona Muscă, retrasă cu bun-simţ,  nu ca Monica  ţipând ca turbată: vai! ne fură comuniştii ţara)…
Acum, nu sunt eu omul care să dea atenţie bârfelor despre orientarea sexuală a Ungureanului, precum Vadim, pentru care oricine îi este antipatic este ori ţigan, ori homosexual, ori evreu, dacă nu maghiar, că de-aia a şi rămas singur cu Marinescu-bideu, la PRM…Dar ştiu precis că MRU este invenţia lui Andrei Pleşu, o dată cu care: „începe demolarea profesiei ( de diplomat-n.m.) şi a MAE, sub deviza: orice intelectual cu IQ onorabil şi la Dilema Veche abonat, are şanse mari să devină diplomat”- scria Romulus Pătru Bena, ministru plenipotenţial, fost Consul General al României la Marsilia, în cartea-pamflet: „JEFUIREA ŞI TICĂLOŞIREA ROMÂNIEI” (1990-2010). Care domn Pleşu, intelectual fin, de elită , cu  ştaif, lustruit şi de mulţi adulat, ştiţi bine că şi el are trecutul său comunisto-securist, şi că prin iunie 1989 a fost ascuns de securitate la Mânăstirea Tecşani, ţinut la rezervă, pentru că va fi viitorul ministru al Culturii, după căderea lui Ceauşescu!…Aşa îi spunea Ioan Petru Culianu  soru-si, nevasta lui Dan Petrescu. Nu fotbalistul. Bibliotecarul. Tot de la Iaşi. Care a şi fost adjunctul lui Pleşu, la Cultură… Vă mai amintiţi? O zi de lucru la respectivul minister transmisă în direct de TVR şi liberă, încă, cu ceşti de cafele, sticle de Cola pe masă, şi mult fum, foarte mult fum, cei doi şi încă unul, maghiar, lenevind, în fumul albăstrui şi punând pe picioare (de lut) Cultura României…Dar, ajuns la Externe a devenit celebru pentru prietenia cu Bodo Homback şi asemănătoarele lor pântece…În lupta lor pentru Pactul de Stabilitate în Balcani, de care s-a ales praful…Cel puţin în privinţa României, care n-a primit nimic de la Europa asta ce ne trage de urechi, pe merit, că suntem şi răi şi tâmpiţi…Dar Bodo s-a ales cu trustul de presă WAZ şi cu M.R.Ungureanu prieten apropiat…Unii zic că atât de apropiat de nici nu e moral,  dar ăştia-s vadimişti desigur!…Nici pe-acolo MRU nu a făcut prea mulţi purici…Totuşi a revenit ca ministru plin la Externe, unde de numele său se leagă câteva isprăvi de renume…Aşa cum acelaşi Romulus Pătru Bena scria fraza: „Discipolul îşi depăşeşte mentorul, de ce este în stare, îţi faci cruce!”…Ardelenii mei dragi au uitat de…meritele sale în evaporarea moştenirii Gojdu, de la Budapesta, de tezaurul din Rusia, ambele pierdute definitiv pe semnătura sa, de batjocura suferită de vreo 400 de români căpşunari în Spania, trambalaţi cu autocarele de vreo trei ori de-a latul Europei, pentru că nu erau în regulă cu vizele de intrare la muncă, dar înfumuratul nostru ministru de Externe a anunţat ritos că e în relache, la Londra, la nişte prieteni, iar purtătorul de cuvânt al MAE minţea de 10 ori pe zi, în timp ce Consulul General la Marsilia, amintitul Romulus Pătru Bena (Dumnezeu să-l odihnească, s-a mântuit la scurt timp de la publicarea cărţii citate, datorită unei boli de care în secolul 21 se moare numai la Bucureşti)  a avut trei zile de foc pentru ca nenorociţii ăia să poată ajunge la muncă, în ţara lor neavând locuri de muncă din cauza atâtor oameni de bine care ne conduc…Europeanul şi occidentalul Ungureanu ştie foarte bine că dacă un american, unul singur, păţea precum românii, ministrul acela de la Washington ar fi zburat pe loc din post, dar la noi, nesimţirea şi aroganţa demnitarilor sunt virtuţi nu defecte!… Tot aşa, se uită scandalul din 2007 cu spionii din Irak, după care Tăriceanu îl demite, MRU se adăposteşte pe la Viena pe leafă bună, a lui şi a soţiei, îl recuperează Băsescu, şi-l trimite la vechea sa meserie, la SIE, de unde ajunge premier şi unde nu face nimic, mai mult de a corecta gramatical unele greşeli de exprimare ale unui realizator tv neiubit de breaslă fiindcă domină ratingul pe ţară al televiziunilor…
Pentru un om născut în 1968, cam de multe ori, ba chiar de foarte multe ori apare „FOST” într-un CV bogat, foarte dens, prea dens pentru a putea crede că e ceva de capul lui, după ecuaţia: cine e priceput la prea multe sfârşeşte prin a nu face nimic! Chiar! Ce a rămas în urma lui Mihai Răzvan Ungureanu? În atâtea locuri şi funcţii prin care a trecut ce a lăsat în urma sa? Unii zic că şi lucrările ştiinţifice al căror autor şi coautor este sunt doar nişte reproduceri de documente de arhivă, la care nici măcar o virgulă nu a pus gramaticianul, dar, desigur, a luat drepturi de autor, însă asta nu este plagiat, nu-i aşa ?!…
Pe ăsta îl vreţi preşedinte?  Asta meritaţi!!!
NICOLAE STANCIU

Anunțuri

Un răspuns la Să facem cunoştinţă cu MIHAI RĂZVAN UNGUREANU !

  1. adrian spune:

    Probabil ca ai dreptate.Dar ce zici de prof. de istorie si de procurorul crescut de nea Nastase?Cine ne conduce tara,cine deranjeaza , Merkel,Europa , a facut Boc mai mult rau decat actualii guvernanti?Nu mai inteleg nimic.!Pa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: