Pseudocronica etapei. ASTA NU E „U” !!!!

Spre deosebire de Craiova, referindu-mă strict la nucleul vital al ceea ce se chema „galeria echipei”, căreia acum i se spune „fanii echipei”, Clujul a adoptat mai uşor numele schimbate ale cluburilor lor reprezentative, din „Ştiinţa” în „Universitatea”! Din păcate, astăzi nici unul dintre respectivele cluburi nu mai reprezintă, nici ca patronaj, nici ca idee, ca simbiol, sau, mă rog, ca brand, ştiinţa, educaţia, civilizaţia, academismul dacă mi-e permis… Ba, mai grav, la Craiova nici echipa cu nume impropriu nu mai există! Clujul, însă, a fost onorat, decenii în şir, cu numele academic al echipei sale, Universitatea şi IMF-ul, actuala Universitate de Medicină şi Farmacie, adoptând pe rând sau alternativ, promoţii întregi de studenţi şi absolvenţi de calitate, care susţineau cu succes numele echipei, clubului, dând renume oraşului şi Transilvaniei! Mai mult! Aşa cum corect au consemnat şi autorii recent-lansatei cărţi monografice „Cluj contra Cluj”, Doamne, ce titlu inspirat!, Bogdan Stanciu şi Tiberiu Fărcaş, la un moment dat, cealaltă echipă importantă, de vreo şase ani şi galonată, a oraşului, CFR, avea în componenţă mai mulţi studenţi şi absolvenţi de facultăţi, decât U!!!
Şi-atunci, de unde atâta ură, că tot ce s-a întâmplat la ultima confruntare dintre cele două echipe la o arenă atât de elegantă şi…academică, nu poate fi numită rivalitate! După cum, nici confruntare nu e termenul cel mai potrivit celor petrecute după golul din penalti marcat de Cadu! Ci, sălbăticie! Cel puţin în ceea ce îl priveşte pe portarul gazdelor, Bornescu! Aşa ceva, dacă se întămplă pe stradă, atrage legal şi logic o condamnare la puşcărie grea! Dar, pe un stadion, pe care flutură în voie bannere, steaguri, placarde cu simbolurile unor grupări extremiste, şi autorităţile locale ştiu asta, dar şi cele federale, însă nu se sinchisesc numai de cele care se referă la Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, pe un asemenea stadion un oficial are voie să-i dea şi el un pumn în cap lui Cadu! Sigur, Bornescu, portar care în general s-a remarcat mai ales în cazuri colaterale gazonului, precum transferurile de la Craiova la Rapid, apoi la Cluj, şi în declaraţii pentru reporteriţele zglobii şi fără pregătire, poate şi fără prea mmultă minte, la fel ca Mihăiţă Pleşan când încurca lumea prin ţară, sigur, Bornescu va trebui pedepsit aspru, aş zice cu o suspedare definitivă! Dar, vinovăţia lui este la vedere, ca şi golul primit în meciul cu Steaua, pe colţul scurt, pe unde iau goluri doar portarii de …hotel. Apropo. Aţi văzut că la meciul cu CFR, „patronul” Buşcă, rebotezat Walter din motive dubioase, ce amintesc mai repede de mafie, nu a fost ocupat, ca la meciul cu Steaua. De ce oare? Motivul nu se vede, dar se bănuie, şi anume miroase a valiză cu bani…Ia vedeţi! Meciul U-Steaua a fost clar, şi-n privinţa lui Bornescu şi a lui Walter. Cu puţin timp în urmă U a jucat la Dinamo, iar valiza lui Becali nu a mai trebuia trambalată pe la Cluj…În aceeaşi etapă cu mizeria de la Cluj, Doamna Chiajna s-a lăsat violată acasă de Steaua, după ce Becali a aiurit-o cu povestea că Reghe va fi antrenor în Ghencea, ceea ce îi lua minţile orgolioasei Doamne, care se şi vedea lady în palatul becalian… Sigur că bucuria manifestă a lui Cadu poate fi iritantă pentru tribune, dar ce căuta acolo Bornescu ???? Dacă acolo, în tribuna respectivă se aflau studenţi, spectatori normali, se striga „Haide U!”, sau, mă rog, „Hai Ştiinţa!” Dar acum se strigă muie CFR!, mai pe mintea unui Bornescu…
SCHIMBAŢI NUMELE ECHIPEI! Asta nu e U !!!
NICOLAE STANCIU

Anunțuri

2 răspunsuri la Pseudocronica etapei. ASTA NU E „U” !!!!

  1. adrian spune:

    De aceeasi parere cu tine .Propun mentinerea rezultatului de pe teren,suspendare 1-2 etape pt. CADU , 1-2 ani lui Bornescu,echipa sa joace ultimele meciuri pe un alt stadion,iar ceilalti vinovati sa-si primeasca si ei diverse pedepse(amenda pt. club,pt.cond. echipei in frunte cu directorul adus}.O prima evaluare,caci dupa contestatie se vor reduce toate la 1/2 .Sa vedm ce va fi pana la urma,tov. Porumb vad ca combate tare,ar putea iesi invingator,are tolba plina.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: