PARTIDUL UNGURENILOR

Fiţi ungurenii mei!…O fascinaţie generală, soră cu hipnotizarea în massă, a vrăjit duminică Sala polivalentă din Capitală, la marea şedinţă de partid a PDL! De necrezut, dar vechii baroni ai partidului, Blaga, Olteanu, Boc, Stolojan, Fluturul aviar, madamele Udrea şi Anastase, asta din urmă împletindu-şi mereu cracii, sperând probabil să repete poza predecesoarei sale, Simona Marinescu, ca parte feminină în graţiile şefilor, care a reuşit să ne arate chiloeţii la o şedinţă similară, apoi craiul de curte veche Baconschi, dar toată sala părea în transă, sorbind cu nesaţ cuvintele ex-premierului Ungureanu, după care, Fultur chiar a spus că după retragerea lui Boc, MRU îşi va găsi locul meritat în partid…
Acest partid care demonstrează o disciplină… mai de fier decât bunicul său, PCR, de unde îşi trage seva deopotrivă cu aripa pedeseristă a…fiului FSN, îşi schimbă şefii la comandă, ca şi doctrina…Vă mai amintiţi, PD-ul lui Petre Roman a trecut sub comanda lui Băsescu la ordin, apoi a lui Boc la fel, fără vot împotrivă, fără abţineri, acum şi-a declarat deja filiaţia sub noul tătic Ungureanu…Şi tot fără nici o abţinere şi-a schimbat, în poziţie de drepţi, să trăiţi!,am înţeles!, ideologia, trecând cu veselie de la socialişti la creştin-democraţi, la dorinţa lui Frunzăverde, pe-atunci ideolog, nu trădător al partidului, ca acum…
După vraja ce cuprinse sala, destinderea s-a produs în timpul discursului celuilalt Ungureanu, Traian, a cărui gestică şi agitaţie amintesc de circul Brânduşei Novac, tot pedistă, dar măcar asta îşi face treaba cu seriozitate şi competenţă, nu ca circarii din Sala polivalentă…TRU, că aşa-şi semna, uneori, cronicile de sport în Viaţa studenţească, unde chiar a făcut o vreme disidenţă, până l-a fascinat şi Ceauşescu, ca să primească viză pentru o deplasare în Anglia, la nu ştiu ce competiţie, de unde nu s-a mai întors decât atunci când a trăit o nouă fascinaţie, în faţa lui Băsescu…Vă mai amintiţi: ” El Traian, eu Traian, el chior, eu chior, dar EL e MARE!!!” În final au venit la pupitru şi la studiourile improvizate la faţa locului gargaragii şi trădători, sau, mai exact, lingăi de serviciu, Flutur, Videanu, Berceanu, Olteanu, care l-au părăsit pe Roman, pe Boc, şi-l vor părăsi şi pe Ungureanu, MRU, după ce nu va mai fi nevoie ca ei să fie ungurenii lui, cum le-a cerut noul mare lider, şi s-au conformat … Ce partid e ăsta, atât de liber-schimbist???!!!
NICOLAE STANCIU

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: