Şi dumneata, domnule Marius Stan?!…

…Şi tu, Dorinele?!…Mă dor întrebarile, mirarea, uimirea pe care le încerc sub povara acestui 0-4 „întâmplat” la Galaţi! Povară ce o resimt aproape personal, ca fiind înfrângerea mea în faţa impresiei, credinţei că acolo, în dunga Dunării, atât de dragă irepetabilului Fănuş Neagu, acolo s-ar fi ridicat, cu un cap mai sus de cloaca fotbalului autohton, o insulă de seriozitate, chiar demnitate şi moralitate, de care avem atâta nevoie…Nu numai în fotbal, din păcate…Sigur, n-o să mă arunc acum în cap sau să-mi smulg părul de disperare, precum unii confraţi, în urmă cu nişte ani, când au aflat că luptătoarea neînfricată împotriva securităţii şi comunismului, Mona Muscă, s-a dovedit informatoare autentică şi, în consecinţă, s-a…autolustrat, înaintea adoptării legii respective, pe care o moşea, împreună cu alţii asemenea… Dar faptul că Adrian Porumboiu a spus că la Galaţi renaşte cooperativa m-a indignat pe moment, şi, dimpotrivă, îl acuzam pe moşierul vasluian de contribuţii majore la ticăloşirea fără limite a fotbalului nostru. Însă, iată, Porumboiu vorbea în cunoştinţă de cauză, dar acum, când însuşi omul pe care l-am respectat atât, Marius Stan, despre care nu oboseam spunând că este singurul supravieţuitor al Domnilor din fotbal, se apără cu cuvintele „nişte papagali”, confirmă că patronul Vasluiului are dreptate! Iar Dorinel îmi reaminteşte că, la un moment dat, aveam unele îndoieli privind probitatea sa morală în această meserie, în care pasul de la demnitate la ruşine e, uneori, foarte mic. Pe vremea…turismului pe la vreo trei echipe de după CFR Cluj…
Evident că, la puţin timp după mâhnirea pricinuită de întâmplarea… neîntâmplătoare de la Galaţi, amplificată de îngrijorarea legată de „figura” campioanei la debutul european, m-am răcorit copios la acest fabulos 3-0, scor de neprezentare !!, al Gazului metan asupra Stelei. După ce a ocupat toate ecranele şi paginile gazetelor, chiar şi ale celor cotate „serioase”, cu aberaţiile lui de salvare prin refacere a gazonului noului stadion, cu amânarea meciului, cu câştigarea Europa League, fanfaronul naţional, autoproclamat „războinicul luminii”, secondat de nemuriciul Meme,s-au dezumflat ca o băşică la Mediaş! Dar grotescul faptului nu e deplin dacă nu amintim că la acea televiziune „a sa”, care clamează pe toate canalele că e „singura gratuită”, se transmitea în direct, în timpul meciului, o…şezătoare, iar cârcotaşii comentau ironic fazele de râsul curcilor ale steliştilor! Deci, televiziunea „gratuită” urmăreşte meciurile transmise de cele negratuite şi se distrează pe seama celui pentru care s-a făcut televiziunea, judecând după faptul că, atunci când nu se uită la meciurile transmise de alţii, transmite numai ce face şi zice Gigi al lor…Uitând în veselie că ce e gratuit, de obicei e lipsit de valoare…
Apropo de jurnalismul contemporan. Nu am văzut, auzit, citit nici un cronicar vestit analizând, comentând meciul, jocul României cu Franţa ! În schimb, încă nu s-au încheiat comentariile, indignările, de fapt ipocriziile provocate de interpretarea măsluită, conştient!, a Imnului, făcându-l pe Marcel Pavel duşmanul patriotismului. Când, de fapt, el ar trebui premiat pentru… fentarea unui foarte posibil şi probabil cor de huiduieli în momentul pronunţării numelui Traian. Mai mult. Sunt convins că omiterea versului respectiv s-a făcut premeditat, cu complicitatea maestrului oportunist Mircea Sandu, în baza antecedentelor de la meciul de box al lui Bute, vizavi de numele Udrea…Iar cei ce au sărit la beregata lui Pavel au făcut-o de supărare, de ciudă că s-a ratat ocazia huiduirii, pe 50000 de voci, a preşedintelui cu prenumele cotropitorului Daciei…Despre cealaltă temă a dezbaterilor furtunoase de după meciul cu pricina, gazonul, mă rog, ceea ce trebuia să fie un gazon, se va vorbi multă vreme ca despre neputinţa dâmboviţeană, modernă, postrevoluţionară, democratică şi…jefuitoare de a face ceva durabil, complet, până la capăt, utilizabil imediat… Vezi sala de la complexul Izvorani, inutilizabilă din lipsă de buget pentru administrare, alte săli, bazine de înot, patinoare fără hocheişti etc…. În schimb, eşecul e folosit politic, cu multă aplicaţie, profesional,cu abnegaţie şi devotament, pentru eventuala ciuntire a câtorva sute de voturi în favoarea doctorului Oprescu la alegerea viitorului primar al Capitalei. O întrebare rămâne valabilă, totuşi: Cum dracu’se întâmplă ca un subcontractant „italian” să-l aibă în spate pe fratele lui Oprişan de la Focşani?! Că aproape rimează…Despre fotbalul jucat de ai noştri ,aproape nimic… Şi ar fi multe de spus. Cronica sentimentală o va face curând, într-o rememorare a realizărilor de multe feluri ale selecţionerului Piţurcă.
P.S. Braşovul a intrat într-o nouă frăţie, de data asta cu Rapidul, întru onorarea trecerilor pe sub Tâmpa ale lui Răzvan Lucescu şi Dinu-Vamă…
NICOLAE STANCIU

Anunțuri

2 răspunsuri la Şi dumneata, domnule Marius Stan?!…

  1. adrian spune:

    Asa cum am apreciat si cu alta ocazie,o lume de golani,care nu merita prea multa atentie,si fara suparare ca dauneaza sanatatii.Chiar si Razvan ,impotriva tuturor,cine i-a oprit sa castige meciul.Trebuie sa-ti spun ca in cativa ani cand m-am ocupat de fotbal , am avut situatii jenante cand am pierdut meciuri acasa,dar n-am crezut o clipa ca cineva ar fi trantit….,am aflat adevarul dupa cca 10 ani,capul rautatilor fiind unul din baietii la care tineam cel mai mult.Nimeni nu-i perfect,cu atat mai putin in aceasta cloaca.Cu drag.

  2. Da, din păcate amândoi ne-am cam aflat aproape, într-un fel sau altul, de lumea asta de golani. Am însă conştiinţa împăcată, la fel ca şi tine, că am încercat s-o facem mai bună. Că nu am reuşit, nu e vina noastră…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: