Rămâne cum ne-am înţeles:FOTBALIŞTI DE MUZICĂ UŞOARĂ! Se adaugă: JURNALIŞTI la fel…CU TVR-ul ÎN FRUNTE!

Cum mă aşteptam, nici la Minsk nu s-a întâmplat cine ştie ce privind creşterea nivelului de joc al nefericitei Naţionale antrenate de Răzvan Lucescu . Zic „nefericită”, ca eufemism pentru „nenorocită”! Căci asta e Naţionala, singura Naţională ce o poate etala fotbalul românesc în Europa, sau în lume! Atât! Nimic mai mult decât o sărăcie, o lipsă de de toate: de jucători (de FOTBALIŞTI nici nu poate fi vorba, din doi, câţi aveam, a mai rămas doar Chivu! Celălalt, Mutu, e…prafuri), de idei, de moral, de …morală, de pregătire şi dăruire, de…Dacă l-aş întreba acum pe bătrânul meu amic, Jackye Ionescu, bătrân e un fel de a spune, ca vârstă, dar ca spirit ar fi extraordinar ca fotbalul nostru, tot, să fie bântuit de spiritul lui Jackye!!, dacă l-aş întreba ce îi lipseşte actualului lot reprezentativ, mi-ar răspunde simplu:”Îi lipseşte componenta naţională, ca să nu spun naţionalistă, că sunt mulţi, prea mulţi cei ce nu au proprietatea cuvintelor, deci patriotismul, alt cuvânt compromis în România ” !
Da, Jackye dragă, dar îi lipseşte foarte mult şi cultura, iartă-mi cuvântul cu mare înărcătură, dar trebuie să ne întoarcem la cultura fotbalului, nu în sensul de categorie filozofică, dar ca fenomen social de interes larg, supus criticii publice. Şi să vedem cine şi pentru cine face critica la sânge, chiar dinaintea primului joc de la numirea lui Răzvan Lucescu…Cine şi de ce trage de Mutu, deşi e indisponibil, după ce cu el în teren s-a pierdut cu 0-5 în Serbia, iar de la partida cu Albania toţi becaliştii giovanelizaţi, cam aceiaşi cu becalizaţii lui Gigi, ne împuie capul cu „dacă era Mutu”, „dar Răzvan nu-l vrea”, „dar când va reveni Mutu”. Iar toţi neisprăviţii ăştia vânduţi, scriu sau dau pe gură la televiziuni toate lăturile vărsate de Giovani Becali, care nu mai are nici o calitate oficială în fotbalul românesc, împotriva lui Răzvan, pentru singurul motiv că selecţionerul nu mai cheamă la lot jucătorii-sclavi ai firmei conduse oficial de Victor! Cam expiraţi, atâţia câţi au mai rămas, cei mulţi au plecat, primul fiind, cu mulţi ani în urmă, Mircea Lucescu…Aici se află de fapt toate bubele lui Răzvan Lucescu, în viziunea criticilor, „analiştilor” de soiul ăsta, care toţi merită din plin un scuipat în ochi, sau pe obraz, în direct, cum a păţit vechiul meu coleg, de la Sportul Românesc, Emanuel Terzian , dragul Manolo, tocmai de la Giovani , scuipat pe care l-ar fi meritat şi marţi seara, când a „analizat” , împreună cu un alt ilustru necunoscut, meciul de la Minsk, şi era disperat că nu obţinea de la Mitică Dragomir o condamnare la demisie a lui Lucescu…
Desigur că în starea jalnică a fotbalului autohton un loc important îl are şi această la fel de jalnică jurnalistică sportivă practicată de mulţi ani în presa noastră! Iar deasupra tuturor mârşăviilor şi maşinaţiunilor din presă se instalează autoritar TELEVIZIUNEA ROMÂNĂ!! Televiziune publică, plătită din banii noştri, pe care-i papă pe salarii uriaşe unor teleaşti modeşti ,neimportanţi, pe emisinuni politice fără gust, fără miros, pe evenimente internaţionale sau naţionale fără audienţă, şi în general papă bani fără a oferi nici 30 la sută din ce se emite la particulari, dar plăteşte cu bani grei negociatori „pricepuţi” în pierderea priorităţilor , exclusivităţilor ce revin logic şi de bun-simţ televiziunilor publice oriunde pe pământ, cum ar fi Campionatele naţionale şi meciurile echipelor naţionale , şi nu le-ar lăsa în exploatarea unor afacerişti privaţi, rezolvate de Mitică de la Ligă, sigur, cu complicitatea şi avizul naşului Sandu! Aşa ceva se întâmplă numai în sălbăticia capitalismului autohton! În lumea civilizată chiar televiziunile particulare, comerciale, transmit la liber meciuri importante, de cel mai larg interes public pentru ţara respectivă. Dar au şi cultura respectului pentru publicul în slujba căruia operează .
NICOLAE STANCIU
P.S. De fapt, la ce ne puteam aştepta de la o televiziune secătuită financiar, moral, uman de luptele politice ce au măcinat-o timp de 20 de ani??? Condusă prin rotaţie de politicieni sau clientele politice, de consilii de administraţie compuse legal din tot soiul de activişti ai partidelor aflate vremelnic la putere, gen Raluca Turcan. Care, se povesteşte, că în luptele ei pentru schimbarea celui mai prost PDG al TVR, Alexandru Sassu, i-a reproşat acestuia, ca motiv de schimbare, înfiinţarea TVR HD, ca fiind TVR HUNEDOARA!!! De ce avem nevoie de Televiziunea Hunedoara?? l-ar fi întrebat indignata tovarăşă Turcan. Cu aşa sefi, aşa Televiziune Publică.
(Septembrie, 2010)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: