Fotbalişti de muzică uşoară şi un portar de restaurant…

Pe când se mai juca ceva fotbal pe plai mioritic, adică de prin anii 80 până-n 2000, când mai contam cu echipele de club şi-n Europa, iar Naţionala prinsese rădăcini în turnee finale europene şi mondiale, despre jucătorii mai slabi, aşa cum sunt aproape toţi cei de azi, se spunea că sunt fotbalişti de muzică uşoară. Asta nu însemna, Doamne fereşte!, un dispreţ, o desconsiderare a genului muzical respectiv! Dimpotrivă, muzica lejeră era răspândită, apreciată, respectată, iar interpreţii ei erau foarte preţuiţi, nu ca maneliştii de azi, desigur, dar nimeni dintre cei ce i-au ascultat nu-i poate uita pe Constantin Drăghici, Doina Badea, Aurelian Andreescu, Dan Spătaru, Corina Chiriac, Mirabela Dauer, şi atâţia alţii…Însă şi atunci, ca şi acum, Echipa Naţională De Muzică era la Operă, la Filarmonică, erau marile soprane, marii tenori şi baritoni ai României aveau contracte pe viaţă cu cele mai mari scene ale lumii!!
Astăzi, însă, iată, nu mai avem fotbalişti de Naţională nici măcar atât de slabi cât foştii fotbalişti „de muzică uşoară” ; astăzi toţi sunt manelişti! Nu avem nici muzică uşoară, numai manele, nici interpreţi cu voce, numai dezbrăcate cântând din buci, din craci şi burice! La fotbal tot la fel !!! De prea mulţi ani fotbalul şi fotbaliştii, chiar şi numai jucătorii, nu se mai cresc şi nu se evaluează pe baza pregătirii, antrenamentelor, valorii individuale şi colective, ci mai ales pe seama tatuajelor, maşinilor ce le conduc, rapandulelor pe care le regulează, şi contractelor cât mai grase , să aibă toţi becalizaţii din ce huzuri…
Cam asta ar fi cronica reală a ultimului meci al Naţionalei, cu Albania! Iar meciul acesta este chiar suma tuturor decăderilor menţionate, adunate şi dezvoltate în timp, fără ca un Mircea Sandu, un Mitică Dragomir, vreun patron de club, vreun Lupescu sau Prunea, mai nou veniţi, aduşi ca spirit şi sânge tânăr, ca viitor al conducerii destinelor fotbalului românesc; fără ca vreunul din responsabilii ăştia iresponsbili să intervină hotărât pentru stoparea decăderii fizice şi morale a resurselor fotbalului autohton! De fapt, despre ce viitor să vorbim cu un Prunea mituit după doar un an la Federaţie? Şi, cum putea Prunea să fie mai incoruptibil decât Sandu?…
Dar, deşi vina ruşinii cu Albania îşi are originea în toată cloaca asta federalo-miticistă, dăinuitoare de prea mulţi ani, fără ca cineva să o mai poată controla, personalizând deficienţele meciului în sine, nu pot trece, chiar dacă sufăr, peste vinovăţia slecţionerului Răzvan Lucescu ! Sigur, are scuza valorii foarte scăzute a bazei de selecţie, campionatului deci, secătuirii valorice a fondului de jucători români, dar n-are scuza selecţionării, mai mult, titularizării lui Bogdan Lobonţ! Un portar, de peste trei ani, doar portar de…restaurant, care se evidenţiază numai cu reclame la bere, care, de la plecarea din Olanda, nu mai e nimic de capul lui, este titularizat în dauna unui Tătăruşan, care a salvat Steaua de ruşine la Zurich !! Ce selecţie e asta? O singură minge a avut Lobonţ de parat,una singură!!!, dar nici aia n-a fost în stare. Bagă de seamă, Răzvane! „Selectaţi” de alde ăştia îţi vor dăuna grav! Inclusiv tatălui tău. Şi ar fi păcat! Păcat de renumele şi prestigiul familiei.
Deci, adus la zi, titlul acestei cronici ar fi: FOTBALIŞTI DE MANELE ŞI UN PORTAR DE RESTAURANT! Dar parcă nu sună mai bine decât cel din fruntea cronicii…

P.S. Cele scrise rămân valabile şi după posibila victorie în Belarus! Prietenul Ady a avut dreptate! După gafa comisă la golul primit inadmisibil de Lobonţ, Rădoi s-a dat lovit pentru meciul de marţi. Bun-simţ? Tamaş nu…

(Septembrie, 2010)

2 răspunsuri la Fotbalişti de muzică uşoară şi un portar de restaurant…

  1. adrian spune:

    Hai sa-ti dau un prostic.Ce se va intampla in cazul unei victorii,sau al unei infrangeri? Desi n-am castigat inca la LOTO , pronosticul meu este NIMIC.Vom plange doar dupa cele 2 puncte irosite la P. Neamt.Astept revenirea lui mutu (cu lit. mica)la nationala,poate renunt sa-i mai urmaresc.Ai spune -atata paguba-.Sa fim sanatosi.

  2. Nu plâng după mutu- tot cu m mic! Dar cred şi eu că vom plânge după punctele pierdute cu Albania, mai ales dacă va fi victotrie la Minsk. Cele bune tuturor cititorilor…noştri!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: