PLĂCEREA JOCULUI, ca amintire…

La vremea profesionalizării fotbalului – ca salarizare, deocamdată, şi parţial, însă ineficace în planul performanţei internaţionale, la fel ca-n economia privatizată ca scop în sine, a vorbi, a scrie despre plăcerea jocului pare ceva…supranatural! În realitate, plăcerea jocului, care nu se confundă cu …jocul de plăcere, este o virtute atât personală, a jucătorului, cât şi colectivă, a echipei- a unor echipe, că nu toate îşi pot permite luxul acesta. Care este o stare de spirit, o calitate, un produs intelectual, dacă vreţi. Tot aşa, plăcerea jocului nu se confundă nici cu plăcerea golului- a cărei definiţie cea mai originală am găsit-o la fotbalistul de excepţie, şi numai pentru faptul că a jucat exclusiv în Cluj, timp de 23 de ani, Remus Câmpeanu! Şi, spunea marele Domn al fotbalului ardelean, în cartea-interviu „Confesiunile unui veteran al gazonului”, că marcarea unui gol „seamănă îngrozitor cu iubirea fizică”. Ulterior, autorul cărţuliei, bunul amic Ion Cupen, mi-a spus că Remus zisese clar „…seamănă cu un orgasm”, dar, la vremea aceea, limbajul gazetăresc era mai cu bun-simţ…Dar, de la plăcerea golului la plăcerea jocului nu e decât pasul care defineşte o echipă, precum Corvinul, de pildă, să cultive şi să adopte o mentalitate fair-play, chiar boemă pe alocuri,âşi în viaţa personală şi pe gazon, nefăcând din rezultat un scop, un ideal şi deziderat fără de care nu se mai poate trăi. Însă prin această atitudine superioară pragmatismului atât de des invocat astăzi, echipa obţinea şi rezultatele dorite…
După zeci de ani de joc încrâncenat, dârz, ca să nu zic bărbătesc, dur, Jiul Petroşani din generaţia lui Farkaş I, Farkaş II, Paraschiva, Romoşan, Ciurdărescu, Cosmoc, mai apoi Ştoker, Tonca, Sandu, a traversat, cu noul lider Petre Libardi, şi, ceva mai încoace, cu Mulţescu, Rozsnyay, Stoichiţă, terenul mocirlos al bătrânului stadion de lemn la gazonul verde şi, implicit, la valoare, tehnicitate, plăcere de joc, sub antrenoratul lui Jackye Ionescu, secondat de Toader Pop. Apoi, Viorel Mateianu a inventat… trucurile şi …jucăriile cu care Baia Mare a speriat România fotbalistică…Până ce, la Hunedoara s-a născut expresia colectivă, materială, generalizată a plăcerii jocului, cu rezultate uimitoare în vremea sa, numită CORVINUL generaţiei hunedorene aproape sută la sută! Care a jucat cele mai frumoase meciuri, adevărate partide istorice, cum se zice azi, cu Sportul Studenţesc, 4-3, după 1-2 şi 1-3, în 24 noiembrie 1985, cu Hagi în mare formă, două goluri însrise, şi un final apocaliptic, cu lovitură liberă din careul mic, fiindcă portarul Ioniţă a stat prea mult pe mingea parată, arbitrat de Ion Crăciunescu; cu Steaua, meci de nouă istorie a echipei militare, după care a început ascensiunea europeană a Stelei, la 9 martie 1986, 3-1 pentru Corvinul, cu două goluri ale lui Mateuţ, la al doilea auzindu-se până-n tribună, unde se afla şi Valentin Ceauşescu, fraza lui Ducadam:”Pe unde…mătii ai băgat-o şi pe asta?”, cel, care, peste două luni devenea eroul de la Sevilla…Şi era să uit că în 1983, la Hunedoara, s-a jucat „meciul anului” între Corvinul şi FC Sarajevo, în Cupa UEFA, cu 0-2, 4-2, ratare Klein de 5-2, şi 4-4 în final, dar nu pot fi uitate generozitatea şi plăcerea cu care au jucat Petcu, Klein, Gabor, Mateuţ, Văetuş, Nicşa, Dumitrache, Dubinciuc, Gălan, Bogdan, Rednic, Andone, Ioniţă şi toată generaţia risipită, stinsă pe gazonul stadionului, botezat abia după 7 ani cu numele marelui dispărut, zguduitor, MICHAEL KLEIN, Dumnezeu să-l odihnească! Şi, apropo. Steaua a ajuns…strălucitoare în Europa, numai după ce, în cele şapte luni, cât a rezistat în Ghencea, antrenorul Florin Halagian a reuşit să transfere mai mulţi jucători de talent, tehnici, şi, îndeosebi, pe Laszlo Boloni, care a regularizat jocul echipei preluate de Emeric Ienei, Jenei, cum se scria atunci…
La ora fotbalului românesc plătit ca-n Occident şi jucat mai slab ca-n fosta Cupă Balcanică, despre plăcerea jocului doar ne amintim…
(August, 2010)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: