ATENŢIE LA INDIFERENŢĂ!-scria Lucescu în „CRONICA MEA”…

La vremea amintirilor, doar AMINTIRILOR !, despre CORVINUL HUNEDOARA, deci în prezentul inexistenţei sale, pentru uzul unora care pretind că îi preocupă viitorul, eventual întoarcerea la trecutul… romantic al clubului şi echipei ce au dat, vreo două decenii, ora exactă a fotbalului-spectacol în România, reamintim, sau, pentru mulţi, prezentăm în premieră, începuturile declinului…Aşa cum apare el în unul dintre ultimele ultimele articole ale lui Mircea Lucescu, din ciclul „CRONICA MEA”, pe care l-a susţinut în ziarul local al timpului…Mai întâi, însă, trebuie să menţionez, şi manuscrisele, pe care am avut fericita inspiraţie să le păstrez, stau mărturie, că tot ce s-a tipărit atunci au fost copii exacte, fără nici un fel de intervenţii, nici la virgule măcar, după scriitura…olografă a autorului, uneori chiar în redacţie, pe o coală sau două de hârtie, cu un pix…de împrumut, alteori transmise telefonic, şi preluate cu exactitate, din respect pentru valorosul nostru colaborator. Apropo. Şi pe-atunci, ca şi azi, colaborarea la ziar avea reglementări destul de bizare. De pildă, un colaborator care scria ceva despre domeniul în care era calificat sau specialist nu primea drepturi de autor. Era şi cazul lui Mircea Lucescu…Se considera că, fiind jucător sau antrenor, ori ambele,nu putea primi bani pentru ce scria la ziar!!! Precum, cu vreo 15 ani mai înainte, Titus Ozon, când era antrenor la Jiul, şi ţinea o rubrică foarte căutată la acelaşi ziar, dar reglementările financiare erau altele… Din motivul acesta, şi pentru a recompensa cumva colaborarea sa la ziar, redactorul-şef de atunci, Gheorghe Pavel, fie-i ţărâna uşoară!, a aprobat…premierea lui Lucescu cu un stilou cu peniţă de aur, valoros la acel moment, care l-a încântat pe autorul rândurilor ce urmează. Şi ar trebui să fie luate în seamă de cei care pretind azi că vor face şi vor drege…
„Mi-aduc aminte cu cât entuziasm am venit eu la Hunedoara. Puteam să merg oriunde în altă parte, în aceleaşi condiţii. Dar am preferat Hunedoara. Ştiam că aici este un climat specific muncii. Visam ca experienţa şi entuziasmul meu, ca şi dorinţa mea de afirmare sportivă să ajute şi să determine schimbarea unei optici greşite în ceea ce priveşte sportul. Lipsiţi de o activitate culturală pronunţată şi tradiţională, mă gândeam că oamenii se vor apropia de fotbal şi, prin el, de sport cu un entuziasm deosebit, că vom reuşi împreună- echipă şi spectatori- să creăm un nucleu sportiv dincolo de jocurile săptămânale. Mă gândeam la un club puternic, un club al suporterilor, viabil, cu preocupări zilnice, la un curier săptămânal de tipul celor ce apar la cluburile profesioniste…, la un imn al clubului, la entuziasm pe stadion şi în afara lui,la o integrare a jucătorilor în viaţa de zi cu zi, la vizite şi întâlniri în întreprinderi cu sportivii şi amatorii de sport, într-un cuvânt, la o activitate sportivă generală, care să compenseze şi să umple plăcut orele libere ale celor ce muncesc din greu pentru a da ţării oţel. Vroiam un club puternic. Eram încredinţat că la Hunedoara se poate. Trebuia doar ca echipa să mişte. Şi ea a început să mişte. Dar entuziasmul a început să se împrăştie. Începusem bine– club al suporterilor, întâlniri lunare cu simpatizanţii noştri, curier sportiv lunar, emisiuni la radio la stadion, şi deodată ne-am împotmolit. Am revenit în Divizia A. Toată lumea a fost fericită. Se considera că avem echipă, de aici lâncezeală, lipsă de obiectiv, renunţare la tot ce am enumerat şi ar fi ajutat la întronarea unei stări de spirit propice marii performanţe şi ce-o da Domnul…Am început să ne obişnuim cu victoriile, atât noi, cât şi suporterii noştri. Dar uităm că…”cea mai mare primejdie este clipa victoriei”, cum spunea Napoleon…Aş vrea să atrag aici atenţia colegilor mei şi cui o mai vrea să înţeleagă, că pentru a reuşi, trebuie să ne considerăm permanent la început de drum. Niciodată să nu credem că ne-am făcut datoria!”
Pe cât de curajoase, în epocă, pe atât de obiective constatările lui Mircea Lucescu asupra unor dureroase delăsări ale tuturor celor implicaţi atunci în „fenomenul Corvinul”. Dacă de atunci a început să sufere creşterea Clubului, azi, când lipseşte, cu desăvârşire, şi…sponsorul numit Combinatul Siderurgic Hunedoara, ca şi directorii generali de-atunci, Trotuş, Agachi, Faur, adevăraţi GENERALI, ca putere, depăşind net un primar de azi, chiar ajuns în funcţie promiţând reînvierea tradiţiei corviniste, reluând promisiunile şi după ratarea promovării în „C”, Corvinul dovedindu-se, încă, un eficient agent electoral, chiar neexistând…Azi, la ce să mai sperăm?? Că, poate, cineva înţelege ce scria atunci Lucescu?!
NICOLAE STANCIU

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: