Mircea Lucescu- un punct cardinal în fotbalul nostru

Cu nostalgia timpului în care mă puteam considera unul dintre cronicarii cei mai favorizaţi de şansa de a lucra în cel mai dezvoltat fotbal din România, judeţul Hunedoara fiind reprezentat în sistemul naţional divizionar, imediat după municipiul Bucureşti, cu două echipe în A, 4-5 în B, 7-10 în C, câţiva ani la rând, numărul variind anual, dar menţinându-se în jurul acestor cifre, reamintesc azi, sau aduc la cunoştinţa celor ce nu ştiu, câteva momente care au marcat această istorie, scurtă din păcate, dar consistentă !

În august 1984, pe la jumătatea lunii, la puţin timp după participarea echipei României la EURO 84, din Franţa, unde am ocupat locul 7 din 8 reprezentative, un egal cu Spania şi înfrângeri la limită cu RF a Germaniei şi Portugalia, la Hunedoara s-a organizat un meci de retragere a lui MIRCEA LUCESCU din activitatea de fotbalist. Meciul cu Dinamo, special organizat aşa, pentru a atesta apartenenţa lui Lucescu la cele două cluburi deopotrivă, a avut, bineînţeles, datorită lui Cornel Dinu, şi momentul său de mizerie. Provocat de invidiosul personaj, ros de ură faţă de colegul său plin de succese. Protocolul prevedea ca sărbătoritul să joace o repriză la Corvinul, alta la Dinamo, însă antrenorul Dinu nu a fost de acord. Dar iată ce scria, atunci încă… tânărul cronicar, azi bătrân sentimental, necăjit că urmaşii săi nu au avut şansa de a fi contemporanii unui fotbal de valoare, în judeţ şi-n ţară !
…”Deşi suporterii fotbalului se pot considera răsfăţaţi de şansa unui meci Corvinul-Dinamo, sutem convinşi că ei vor reţine doar semnificaţia sentimentală, încărcătura emoţională a despărţirii. Ca orice despărţire, momentul, chiar îmbrăcând o haină de gală, ca fstivitate specială, va rămâne, nimic mai mult, decât o DESPĂRŢIRE ! Sigur, regretele de după plecarea lui Mircea Lucescu de la Hunedoara dăinuie de doi ani, chiar mai accentuat, pentru că, de atunci nici echipa noastră nu a reuşit să păstreze vie şi neschimbată starea şi frumuseţea fotbalului jucat în vremea lui Lucescu! Dimpotrivă, deriva pe care s-a aşezat Corvinul amplifică regretele după sărbătoritul zilei.
Aflat în plină activitate, nedespărţit de fotbal–fapt imposibil pentru un om dăruit total fotbalului, capabil de orice sacrificii pentru pasiunea sa, Mircea Lucescu se retrage abia azi din viaţa de fotbalist, de FOTBALIST doar ! Viaţă pe care dealtfel nu a abandonat-o nici de mult, nici cu bucurie şi ne amintim cu emoţie cum, imediat după întoarcerile sale de la convocările lotului naţional , pe care îl conducea din postura de fotbalist al Corvinului, intra în teren alături de elevii săi la Naţională şi totodată colegi la Corvinul! Faptul a fost unic, contestat, sau apreciat, dar exprima marea sa dragoste pentru fotbal, pentru Corvinul. Cu greu şi după repetate presiuni a renunţat la joc, pentru a conduce jocul Naţionalei, pentru a construi o Naţională nouă, strânsă de la Craiova, Hunedoara, Tg. Mureş, Bucureşti şi dusă în Franţa, la un turneu final, după 14 ani de la prezenţa echipei al cărei căpitan era în Mexic 1970!”…
În iulie 1977 sosea la Hunedoara, stârnind vii comentarii, fotbalistul Mircea Lucescu. A venit într-un moment greu pentru el, cum însuşi spunea, şi s-a înhămat la tentativa Corvinului de a-şi crea un nou drum în divizia A. După primul tur la Corvinul, deşi Lucescu se remarca individual meci de meci, prin efort, joc, pase şi goluri, echipa antrenată de Ştefan Coidum stătea slab în clasament. În interviul acordat la 15 ianuarie 1978 ziarului „Drumul socialismului”, intitulat parcă profetic:”Hunedoara poate şi trebuie să devină un important centru fotbalistic al ţării”, Mircea Lucescu pronostica un loc 9 pentru Corvinul, care a terminat pe 8, cu 34 de puncte.În campionatul următor Corvinul a mers din nou slab şi când se afla aproape retrogradată a apărut pentru prima dată noţiunea şi meseria de jucător-antrenor! Marele Mircea Lucescu juca în „B”, cu Corvinul! A fost anul renaşterii Corvinului. Anul în care jucătorul-antrenor a început ceea ce exprima cu convingere în interviul citat.S-a luptat cu duritatea cursei de promovare, cu duritatea competiţiei la acel nivel, cu Titi Teaşcă, antrenor la Inter Sibiu şi favorit al presei, cu Cornel Dinu, care ţinea o rubrică în Flacăra, condusă de Adrian Păunescu, în care nu se ocupa de fotbal ci de Lucescu…Dar lupta cea mai dură era cu mentalitatea care conducea fotbalul românesc, şi atunci destul de murdar, din cauza luptei marilor cluburi, Steaua şi Dinamo, pentru…arvunirea şi blocarea jucătorilor în sferele lor de interese, pe care le controlau…
De-atunci, de când se lupta pentru cultivarea la club şi la echipa pe care o construia cu minuţiozitate de bijutier a unei noi atitudini, noi mentalităţi privnd performanţa şi profesionalismul în fotbal, şi până la bătăliile victorioase pe gazoanele Italiei, Suediei, golul superb al lui Cămătaru, Cehoslovaciei, ratarea lui Gabor, urmată de golul lui Geolgău din pasa lui Klein, Ciprului, la Hunedoara, cu Petcu jucând imperial, cum s-ar zice azi, pentru calificarea la EURO 84, creşterea Corvinului, a antrenorului Mircea Lucescu şi a Naţionalei, deopotrivă, fixează Hunedoara într-o poziţie istorică onorabilă în fotbalul românesc!
De la lupta din „B” până la promovarea glorioasă în „A”, Corvinul lansând o nouă idee de joc, care a dominat fotbalul românesc până de curând, de când nici o echipă nu mai are o idee de joc, şi până la locul 3 în al doilea an de „A”, cu participarea în Cupa UEFA– la extazul şi agonia meciului cu Sarajevo, unul dintre cele mai bune meciuri văzute pe gazoanele româneşti, vreme la care nea Vanea-Ioan Chirilă, recunoscut fan al lui Lucescu, i se adresa lui Dumitru Graur, convertit de la Flacăra în proaspăt comentator de fotbal la TVR, cam aşa:” Uite,Dumitre, fotbal occidental la Hunedoara, şi noi ne stricam ochii prin Capitală”! De la aceste creşteri la goana nebună prin ţară, pentru a-l vedea pe Caşuba la Piatra Neamţ, a-l lămuri pe Cămătaru că e cel mai bun vârf de atac al Naţionalei, ce se năştea la Hunedoara, şi se călea pe la Ankara, Tg. Mureş, în lungi turnee peste Ocean, amicale la Suceava, Karl Marx Stadt, Timişoara şi peste tot pe unde „antrenorul cel mai harnic”, cum zicea Ştefan Covaci, îşi purta noua echipă ca s-o înveţe fotbalul competitiv şi să nu-i mai fie frică, totul purta amprenta LUCESCU ! În aproape trei ani, în care a „inventat” jucători, precum Iorgulescu, l-a recondiţionat şi relansat pe Boloni, considerat terminat, i-a impus pe foştii săi colegi de echipă – Klein, care la Corvinul îi era …căpitan, Andone, Petcu, Gabor, Rednic, Mateuţ–toate astea au fost făcute de o personalitate complexă, de UN OM DE FOTBAL cu totul deosebit!
Iar palmaresul impresionant de atunci până-n prezent, sigur mai notoriu decât începuturile reamintite aici, definesc astăzi un punct cardinal în fotbalul românesc! Mai trebuie trei! Ca să putem spune că vom fi… orientaţi.Măcar în fotbal…
NICOLAE STANCIU

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: