Nu jubilaţi la eşecul Franţei !

Citesc, aud şi văd, la tv., pe unii, alţii, zişi jurnalişti de specialitate, jubilând grozav că Franţa a eşuat ruşinos la Mondialul african, visul lui Blatter, Mondialul, nu eşecul Franţei…Sigur, pentru…fraternitatea ce ne-o poartă, de multe ori pe bune motive, etalată cu prilejul ultimelor meciuri oficiale care opuneau cocoşilor galici echipa noastră, în care… fraţii noştri mai mari şi istorici nu ezitau să ne numească, în ziare şi pe afişe, ţigani, pentru asta am avut şi eu o mică bucurie. Dar a considera că forma slabă, ineficacitatea şi penibilul care au însoţit echipa Franţei, din nou cu un singur gol marcat, ca şi la EURO 2008, constituie avantaje pentru reprezentativa României în perspectiva apropiatului meci, în 9 octombrie, ar fi cel puţin o dorinţă irealizabilă, dacă nu chiar o tâmpenie din partea celor care se bucură de răul altora…
Noul selecţioner al Franţei, Laurent Blanc, atât prin sine, prin ideile cu care vine la conducerea echipei, cât şi prin posibilitatea, infinit mai largă decât a lui Răzvan Lucescu, de selecţie a unor noi jucători dintr-un fotbal infinit mai valoros şi mai dezvoltat decât al nostru, atât de pirpiriu, va alinia la prima întâlnire oficială o echipă care, sigur, va fi superioară celei care a dat chix în Africa!
Chiar şi Domenech a mers la capătul pământului doar cu 8 jucători dintre cei compromişi în 2008, în meciutile cu România, Olanda şi Italia, la un golaveraj de 1-6! Între care doar Abidal, Malouda, Ribery şi Thierry Henry au fost în finala Mondialului din Germania, 2006, cu Italia, pierdută cu 3-5.
Decăderea Franţei din 1998 încoace, de la un titlu suprem superb cucerit, cu o finală de 3-0 cu Brazilia, la umilinţele din 2008 şi de acum, pare …paralelă, dar la o scară mai micuţă, cu involuţia României de la onorabila prezenţă la acelaşi Mondial francez din 1998. Când numai tembelismul generalizat (vă mai amintiţi de capetele vopsite galben ale jucătorilor şi chelit, sau belit al antrenorului Iordănescu) ne-a luat minţile şi ne-a umflat piepturile de orgoliul închierii grupei pe locul 1! Care ne-a adus în optimi pe Croaţia, reprezentanta spaţiului ex-iugoslav, pentru care ne-am creat singuri un istoric complex de inferioritate. Şi am pierdut cu 1-0, gol Şuker, în min.45. În loc să optăm pentru optimea cu Argentina, în care avea ea complexe faţă de România, încă din Italia 1990, 1-1 în grupa B, şi, mai mult, din optimea de la World Cup 1994, 3-2 pentru noi, cu golurile lui Dumitrescu-2 şi Hagi. Aşa am ajutat Croaţia să joace şi să câştige finala mică, 2-1 cu Olanda.
Să fim, deci, circumspecţi. Avem, în materie, vorba noastră, aia cu schimbarea şefilor, bucuria nebunilor. Sau proştilor?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: