Fără tine, Tavi,România… a fost mai săracă şi mai necăjită!

Reiau o cronică sentimentală publicată aici în iunie 2010. Şi mărturisec că o fac exclusiv în scop electoral! Nu ca aseară, în emisiunea lui Mihai Gâdea, unde mesajul electoral era mai mult decât transparent! Şi dublu!! Adică recentele laureate ale „europenelor” de la Sofia au devenit agenţi electorali ai lui Ponta, iar acesta îi făcea campanie lui Belu, pentru şefia COSR. Zice Tolontan…Poate e aşa. Eu mai degrabă cred că Ponta îl abureşte pe Belu, el fiind legat, de fapt şi pe linie de partid, de Petrache, de la rugbi! Şi nu cred că Ponta ar fi sincer cu Tavi Belu, atâta vreme cât acesta a fost consilier la Cotroceni şi secretar de stat din partea PDL! De aceea, republic acest mic elogiu dedicat antrenorului Octavian Belu, exclusiv cu titlu electoral! Pentru că sunt sigur că este cel mai potrivit să ocupe înalta funcţie la forul olimpic român! SUCCES, TAVI!!”

„Îţi mulţumim, Tavi! Fără tine, România ar fi mai săracă şi foarte necăjită. Bineînţeles, şi fără „fetele de aur” şi fără Mariana Bitang, România ar fi mai săracă, dar Tavi este peste tot şi peste toate!”…
Am reprodus finalul unei cronici sentimentale din anul 2000, la puţin timp după ce mi s-a mai potolit furia pe prietenul dr. Ioachim Oană, şi pe Nurofenul blestemat, din cauza cărora i s-au retras medalia de aur şi titlul suprem Andreei Răducan, la Olimpiada de la Sydney, dar şi din cauza, dacă nu din vina şefului olimpic român, Ion Ţiriac, mai catolic decât papa,în demersul său de apărare a olimpismului… Am revenit, modificând corespunzător şi titlul acelei cronici, cu subliniera că , din 2004, de după succesul deplin de la Atena, şi după plecarea cuplului Belu-Bitang şi din Deva şi de la Naţionala de gimnastică feminină, România şi noi toţi am fost, 5 ani, mai săraci, mai necăjiţi!
Cu aceste gânduri şi rânduri îi întâmpin pe cei mai faimoşi antrenori din lume, la revenirea lor în sala de antrenamente, eventual chiar la Deva, deşi mă îndoiesc…
Dincolo de sincera bucurie a cronicarului care nu se fereşte niciodată să omagieze, până la epuizarea metaforelor, personalitatea de excepţie a celui mai titrat antrenor de pe Terra, de care mă simt legat profesional, mult mai mult decât ca un simplu martor contemporan, ci chiar participant la cultivarea şi creşterea gimnasticii feminine româneşti aici, la poalele Cetăţii Devei, trebuie, tot în acest spirit, să aduc unele precizări, din respect pentru adevăr şi istorie! Din respect pentru Octavian Belu! Aşi începe cu faptul că, probabil din mustrări de conştiinţă, pentru hărţuirea la care l-au supus, ani de zile, pentru acuzaţiile de cvasiterorism cu care trata, ba chiar bătea sportivele la antrenamente , sau probabil din neştiinţă, jurnalişti sau aşa ceva acreditează azi, fals, ideea că Belu a coordonat lotul din 1981. După plecarea soţilor Karoly, imediat după revelionul 1981, în America, golul tehnic, moral şi psihologic, ca să nu mai vorbim de efectul politc şi de imagine, trebuia umplut rapid! În acest cadru a ajuns Octavian Belu la Deva, dar nu …şef. Şefii săi vremelnici, meteorici, unii chiar nevolnici, precum unul Condovici şi mai nu ştiu cum, nici nu contează,veneau şi plecau ca trenurile…A fost, o vreme, şi Anastasia Albu, cea care, în mai 1977, a lăsat-o pe Nadia Comăneci fără 4 medalii de aur , cucerite la europenele de la Praga. Unde ea a comentat pentru TVR, nu mai ţin minte ce pedeapsă ispăşea Cristian Ţopescu, că mereu era scos de pe post, şi cucoana asta transmitea de acolo că Nadia este sabotată de arbitraje, Ceauşescu s-a supărat rău şi i-a zis lui Verdeţ să retragă echipa din competiţie… După aceea s-a aflat că marea noastră campioană primise deja 4 note de 10, dar doamna Albu n-a păţit nimic. Dimpotivă. A ajuns coordonatoarea lotului de la Deva. Vreo lună…S-a mai aflat pe aici şi doamna Stoica, soţia secretaului general al FRG, actualul preşedinte. Abia prin 1982 au venit Maria Cosma şi Adrian Goreac, Leon Cosma, coregraf, dar soţii Cosma au rămas şi ei în R.F. a Germaniei, cum se numea atunci. Au mai venit Adrian Stan, azi coordonatorul şi organizatorul gimnasticii în Anglia, campioana europeană la zi, şi coregraful Valer Puia, pe seama căruia s-a cucerit ultima medalie olimpică de aur,în China, de către Sandra Izbaşa…
Aşadar, cvartetul Goreac-Stan-Belu-Puia a asigurat încheierea Campionatului Mondial de la Budapesta, 1983, cu intonarea Imnului României, pentru medalia de aur cucerită de Katy Szabo la sol, pe melodia ceardaşului local, şi primul titlu olimpic pe echipe, în 1984, la Los Angeles! E drept, în absenţa echipei sovietice şi a R.D.Germane, rivale de tradiţie, care au boicotat J.O. americane, ca replică la boicotul american al J.O. de la Moscova, din1980. ( Unde Nadia chiar a fost furată copios, că Bela Karoly o luase pe sus pe şefa arbitrelor, redegista Helen Berger). Tot atunci, în California, Ekaterina Szabo s-a răzbunat, în concursul pe aparate, pe câştigătoarea la individual compus, americanca Mary Lou Ratton, antrenată de …americanizaţii soţi Martha şi Bela Karoly, cucerind toate cele patru titluri! Fapt ce l-a pus în pericol de a-şi pierde slujba pe redactorul-şef al ziarului Sportul, Aurel C. Neagu, care a transmis de la faţa locului că gimnasta Katy Szabo o va întrece pe marea Nadia la numărul de medalii câştigate! Motiv pentru care au fost… expediaţi de urgenţă, la Deva, Cristian Ţopescu şi Tudor Vornicu, Mister TV, cum i se spunea marelui teleast, pentru a transmite reportaje despre şi cu Nadia la sala de antrenamente …
Moştenitor de înaltă şcoală de gimnastică, dar şi de greutăţi şi obstacole, de criză cauzată de secarea treptată, dar păguboasă a bazinului de selecţie, de tracasări şi hărţuieli murdare ale presei, incitată de diverse ratate şi mame neconsolate, înfruntând şi ostilitatea oficialilor diriguitori ai sportului, ca-n 1994, când lotul a trecut şi printr-o grevă, Octavian Belu s-a ridicat peste toate mizeriile, şi, împreună cu Mariana Bitang, din 1992, anul cel mai greu din istoria gimnasticii, cu mondiale, europene şi Olimpiadă, la Barcelona, în decurs de şapte luni, au înălţat gimnastica românească deasupra lumii sportive!
NICOLAE STANCIU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s