Scurtă şi sinceră istorie a unor zile de neuitat !

de Nicolae Stanciu

De 20 de ani, pe la mijlocul lunii decembrie mă cuprinde un fior şi un dor nebun de… 17 decembrie şi zilele ce au urmat. Zic 17 decembrie, pentru că în acea zi, de duminica, am sperat, pentru prima dată, că dorinţa mea de a mai trăi măcar o zi după căderea comunismului era aproape, se apropia cu repeziciune de împlinire! (Precizare:Aici scriu ceea ce  simţeam/speram atunci, nu  despre ceea ce este  astăzi.)

La ieşirea de la un meci de handbal feminin al echipei proaspăt botezate REMIN, împreuna cu antrenorul Ioan Mătăsaru, în biroul meu de la redacţia ziarului „Drumul socialismului”, ne-am oprit, mai mulţi conoscuţi, la „una mică”, la restaurantul Hotelului Deva. Motive de „una mică” existau.  REMIN bătuse şi bătea cu putere la porţile afirmării. La masa noastră şi pe aproape se aflau alţi „fericiţi” pentru victorie, între care si nişte inşi foarte bine…informaţi despre cele ce se întâmplau, încă de sâmbătă seara/noaptea la Timişoara. Despre care nu răsufla nimic ,pe nici o filieră oficială. Ci, cel mult, pe cale orală, de la cineva care „ştie” şi se laudă  cu ce ştie, după una, două, trei „mici”, pe şoptite, şi în urma unei promisiuni ferme de totală discreţie, neapaărat numai între patru ochi şi tot atâtea urechi, deci la veceu, după o asigurare prealabilă ca nu e nimeni în vreo cabină…Aşa am aflat! Aşa am început sa sper. Şi să-mi calc promisiunea de discreţie luni dimineaţa, la prima oră, în redacţie. Unde nu am fost crezut până marţi seara, când, la „instruirea” de la comitetul judeţean de partid, s-a vorbit despre „actele huliganice şi banditeşti” de la Timişoara, care l-au oripilat pe ultimul prim secretar, Ion Popa.  Ajuns  la Deva cu sarcină de zbir cât mai dur, pentru a pune ordine în conducerea judeţului, care se umanizase şi se obişnuise să lucreze eficient şi profesional sub conducerea lui Radu Bălan, fie iertat.Adevărul era că „tovarăşul”, dar mai cu seamă „tovarăşa”, erau nemulţumiţi rău de slaba participare şi lipsa entuziasmului devenilor la ultima lor vizită în judeţ, şi de faptul că, in general, hunedorenii o duceau ceva-ceva mai bine decât restul, iar oraşele îşi schimbaseră faţa în cei 6 ani de prim-secretariat  al lui R.  Bălan, venit la Deva de la …Timişoara. După care a fost promovat în Capitala, la CSP.  Aşa ne-am ales cu I. Popa. Şi-aşa,  destul de rapid, nemulţumirile  latente se acutizau în tot mai multe sectoare, inclusiv in sânul aparatului de partid, din cauza stilului de lucru al lui Popa, iar viaţa hunedorenilor se altera accelerat. Pe-atunci judeţul beneficia,îndeosebi după  Lupeni 1977, de un regim preferenţial de repartiţie a fondurilor de dezvoltare şi consum, fiind pe locul 2, după Capitală, iar vara pe 3, interpunându-se Litoralul, pe durata sezonului estival.
După seara de marţi, instruirile de la judeţ deveniseră comandamente, iar acestea tot mai dese şi mai dure împotriva Timişoarei, de unde Radu Bălan, revenit acasă cu vreo lună mai înainte , ca prim-secretar de judeţ, solicita ajutoare Hunedoarei şi Sibiului, mai ales geamuri pentru vitrinele sparte de cei ce nu erau revoluţionari veritabili – aşa cum ştim acum. La Timişoara, lucrurile evoluau, marţi începuse adevărata revoluţie, miercuri, 20 decembrie, Timişoara a devenit oraş liber de comunism, şi s-a strigat „Jos comunismul!”, „Jos Ceauşescu!”,iar Petrişor Morar înfiinţase Frontul Democrat Român, primul partid necomunist la acea dată!! Dar, astea le-am aflat abia după 8 mai 1990, la „Procesul de la Timişoara”, din depoziţiile lui Ion Coman şi Radu Bălan, unde m-am aflat ca primul ziarist hunedorean acreditat oficial , si unde s-au auzit multe adevăruri care azi lipsesc din memorialistica vremii, dar şi din  sentinţele date sau amânate…
În redacţie, unii sperau, alţii disperau…Se mai făcea mişto de rsponsabilul nou cu învăţământul  de  partid. Era trecut de jumătatea lunii şi nu s-a ţinut cursul  obligatoriu, şi, bietul om, de frica celor „de jos”, de la Propagandă, cu două etaje sub redacţie, de aici chestia „de jos”, mai încerca:”haideţi să ţinem cursul”.La care i se răspundea ,pe şest, tot cu teamă, dar nu de el, că era băiat de treabă, însă primise sarcina asta de care fugeau toti, aproape toţi, si-i spuneam:”Lasă, mă, că poate nu va mai fi cazul, şi devii erou”. Încă nu se ştia de „dizidenţi”… Şi a devenit. Nu erou, dar e bine, mersi…Mai grav, însa, era că a apărut sarcina „de jos”, de la partid, de a se publica relatări de la adunările „oamenilor muncii”, de protest şi înfierare a evenimentelor de la Timişoara, care, după întoarcerea precipitată a „tovarăşului” din Nigeria si după indicaţiile sale privind lupta împotriva agenturilor străine, nu s-au mai ţinut secrete, ci s-a trecut la combaterea lor propagandistică, cu indignare si mânie proletară.Acum 20 de ani m-am bucurat că, pe cât am putut, în serile în care am fost „de servici” în tipografie, am scos semnăturile colegilor, unora dintre ei, pe care îi ştiam că nu vor face dimineaţa scandal pentru că nu le-au apărut semnăturile sub acele odioase relatări.  Acum nu mai sunt aşa bucuros…Unii nu meritau…Căci, iată, Destinul,sau cine ştie cine, a decis ca ei să rămâna acolo, să se îmbogăţească şi să vândă ziarul pe care nu ei l-au făcut…Dar astea mai încolo…
Aşa, pe măsură ce era tot mai evident că se va întâmpla ceea ce părea de neclintit în vecii vecilor, atmosfera în redacţie era tot mai apăsătoare.Şi era gata-gata să explodeze joi, în timpul  mitingului din Capitală, mai ales după întreruperea transmisiei tv., când, la reluare, imaginea era din arhivă, de la alt miting, cu ambient primăvăratic. Iar când am zis asta, vreo doi, mai mult tovarăşi decât colegi,m-au redus la tăcere:Termină! Ce, vrei să-i aduci pe capul nostru pe cei „de jos”???
Vineri dimineaţa, in 22 decembrie 1989, ajunşi la redacţie, aveam să fim convocaţi, la ora 8, „jos”, în sala mare a comitetului judeţean de partid.Sala plină: întregul activ de partid, de la judeţ şi de la municipiu, din teren, instructorii adică si sefi de CUASC-uri. Ne-am aşezat în spate, aşa cum eram trataţi la drepturi şi la avantaje, unde eram doar atât:”ziarişti”,faţă de calitatea ce ni se conferea la sarcini şi corvezi, mai cu seamă când era nevoie de …capete pentru  cuvântări sau dări de seamă în pregătirea evenimentelor de partid, mereu multe…Aşteptare lungă, apăsătoare. Oamenii nu vorbeau între ei. Cu noi,şi  mai puţin. Era aşteptat tovarăşul „prim” Popa. Să spună ce şi cum cu Timişoara, cu Bucureştii, cu mitingul întrerupt, reluat şi eşuat. Nerăbdarea, nesiguranţa şi paloarea feţelor, tot mai cenuşie, dădeau în clocot, când, în locul celui aşteptat, şi-a făcut intrarea colonelul Lucian Văceanu, şeful Securităţii „la judeţ”. Care a spus direct ,cam aşa:” Tovarăşi, sau domnilor, în câteva ore coloanele demonstranţilor plecate de la IPSRUM şi Mintia vor fi aici,în faţa sediului. Ar fi deci bine să eliberaţi parcările din jurul judeţenei de partid, să vă luaţi maşinile. Ar fi bine să nu  încercaţi să-i opriţi.Vor scanda lozinci pe care greu le veţi accepta, dar nu mai e nimic de făcut. Singurul lucru ce-l puteţi face este să ajutaţi să nu se distruga oraşul, vitrinele,ar fi păcat. De aceea, încercaţi să trecem cât mai paşnic peste aceste evenimente”.
Stupoarea în urma acestor cuvinte a amuţit sala o bună bucată de timp. Abia după ce  colonelul a pornit spre ieşire, vreo doi tovarăşi, mai veterani şi mai devotaţi cauzei, au mârăit : „Noi aşteptăm sarcini de la toarăşul prim. Unde e? De ce nu vine?” – Tovarăşul  Popa are alte probleme acum. Lăsaţi-l să şi le rezolve şi mai bine eliberaţi parcările si să primiţi demonstranţii fără probleme–a răspuns colonelul din mers…
Care am avut maşini, ne-am conformat. Şi bine am făcut…În redacţie, mai întâi pe grupuri, prin birouri, apoi în biroul redactorului şef, ne dădeam cu părerea , comentam,aşteptam  la radio, la televizor veşti. Începuse să se vadă, dinspre   cafe-barul „15 lei” , actuala universitate ecologică, coloana demonstranţilor, apoi alta dinspre casa dr. Petru Groza. Curioase, fetele de la secretariat au dat deoparte perdelele, să vadă mai bine. Cineva, azi pe lume cealaltă, fie iertat, vigilent nevoie mare, a strigat la ele:”Ce vreţi? Să ne trezim cu geamurile sparte?” Era deja prea mult! Mi-am luat geaca, Marin Negoiţă şi Nicu Gheorghiu la fel, ultimul şi aparatul foto, şi am coborât în stradă,în faţa Palatului Culturii, azi Prefectura.Locul se aglomera. La fel şi balconul Palatului, unde au apărut şi microfoane, şi vorbitori. Popa Mircea, avocatul Gigi Igna, nevastă-sa, şi mulţi alţii, anonimi, dar entuziaşti, cărora Marin Negoiţă le-a luat declaraţii ” la cald”, care a doua zi au apărut în primul ziar liber tipărit la Deva, numit CUVÂNTUL LIBER.
Într-un târziu, după ce se auzise din gură-n gură că Ceauşescu a fugit cu elicopterul, dinspre sediul judeţenei şi-a făcut loc spre balcon, într-un cor de huiduieli, înjurături, scuipaţi, şi sub lovituri după ceafă, cu pumni,sacoşe, genţi şi „revoluţionarul” I. Popa! Care, ajuns la microfon, a încercat diversiunea:”Am o veste bună–trădătorul a fugit!” Cine vorbeşte!…
După o vreme ne-am adunat şi am urcat sus, în redacţie, printre geamuri şi uşi sparte,la primele etaje, împreună cu Mircea Bâtcă, artistul plastic, mai vechi prieten al redacţiei, căruia i-am spus că o să aibă de lucru, de scris noul nume al ziarului ce va apărea dimineaţă.Treabă ce am spus-o şi în biroul redactorului şef, rămas în funcţie şi după ce fusese schimbat din funcţia deţinută la partid, ca membru al comitetului judeţean, prin cutumă, pentru a se da mai mare greutate funcţiei de şef la ziar, de fapt de a fi mai supus sarcinilor de partid. Dar, din cauza revoluţiei, primul secretar Popa nu a apucat să-l  instaleze pe  noul redactor şef, Dumitru Gheonea, ales membru al comitetului judeţean, la ultima conferinţă judeţeană, in noiembrie , înaintea  Congresului ultim, si  aşa Tibi Istrate a rămas şef până la Crăciun…    Pe când încercam să ne organizăm pentru editarea unui nou ziar, ceea ce susţineam noi, cei veniţi de jos, din „revoluţie”,şi ceea ce nu le convenea celor rămaşi după perdele, şi în birou mirosea deja a ceartă, şi-a făcut intrarea un grup de „revoluţionari”. Faptul ne-a şocat când ne-am dat seama că grupul era condus de unul dintre cei mai înflăcăraţi activişti de partid, fost preşedinte al consiliului municipal de cultură şi educaţie socialistă Deva, fost profesor propagandist de partid la liceele „din deal”, ideolog de forţă  al partidului, devenit traseist politic prin partidele post-decembriste, decedat, Doamne iartă-l, dubios, în campania electorală pentru „locale” în 2004, ca lider al filialei unui partid-fantomă condus nicăieri de alt traseist celebru, Petre Roman. Care activist atunci ni se adresase jignitor, pozând în mare revoluţionar şi democrat. Dar noi văzuserăm multe la viaţa noastră şi mulţi d-alde ăştia; ne-am continuat şedinţa, cu tinerii revoluţionari,oameni respectabili şi respectuoşi, care au înţeles că se află în mijlocul unui grup profesionist de oameni  care ştiu ce au de făcut. Împreună cu Călin Cordea, din Orăştie, am stabilit numele ziarului, „Cuvântul Liber”. Mircea Bâtcă s-a apucat să-l scrie în tuş, Gheorghe Pavel scria editorialul, Marin Negoiţă  reportajul din stradă…
Pe „jos”, mullţime de chemaţi şi nechemaţi, oportunişti şi fripturişti, forţau ocuparea unor birouri, mai cu seamă erau vizate cele ale foştilor secretari judeţeni. Gigi Igna , mulţumit de evoluţia sa  la balcon, a preferat un Whiskey mai mare decât mai mic, şi când s-a întors n-a mai găsit birou liber, precum  soţia lui,fostă, parcă, dar prosperă în urma camioanelor cu ajutoare , care curgeau de peste hotare în primele luni din 1990…Se constituia Consiliul Judeţean al Frontului Salvării Naţionale, în prezenţa fostului prim I. Popa, convertit urgent la democraţie şi limbaj civilizat, omenesc; cu profesorul Bogdan Poraiccu, noul şef la judeţ, iar foştii ziarişti  Ştefan Crăciun şi Mircea Lepădatu vicepreşedinţi, ca  şi preotul Mircea Farca …

Noul ziar era gata, dar ajungerea în tipografie a devenit anevoioasă.Euforia a umplut strada, oraşul, beţia bucuriei, dar şi beţia la propriu au devenit periculoase, maşini, utilaje, autogredere, o wolla patrulau descreierate pe străzi şi pe trotuare. Cu greu,avocatul Liviu Vancea, Dumnezeu să-l odihnească, împreună cu Nelu Stănilă, m-au condus cu maşina primului în tipografie. Acolo, toţi tipografii, în frunte cu decanul lor  de vârstă, la acea dată, linotipistul Nicolae Hada, inclusiv ” Neamţu”, pe care dimineţa îl văzusem cărând pumni în ceafa primului secretar, toţi tipografii din toate secţiile  aşteptau înfriguraţi: –Facem ori nu ziar??–Facem!! Linotipiştii au luat textele la cules, zincografii fotografiile şi noul nume al ziarului desenat în tuş, paginatorii aveau pregătite shifurile, adică formele de paginare, revolţionarii şi „naşul” Călin Cordea erau acolo, înarmaţi, pentru a veghea apariţia pimului ziar liber la Deva..Pe care dimineaţa, la ieşirea primelor numere din rotativă, zincografa Ana Banciu, interpreta de muzica populară cunoscută azi ca Ana Almăşanca, l-a sărutat cu lacrimi în ochi..

…Vreo 15 ani, în fiecare an, fără excepţie, în jurul datei de 23 decembrie, ziarul Cuvântul Liber, prin condeiele diferiţilor săi redactori, a marcat–firesc, dacă ar fi făcut-o corect şi loial– aniversarea existenţei sale.Dar, timp de 15 ani, autorii evocărilor, vreo 20, că-n primii ani se scriau două-trei asemenea evocări sentimentalo-eroice, autorii lor ori au ocolit  adevărul despre acea zi,despre cei care au făcut efectiv şi exclusiv primul număr al ziarului, ori au deturnat adevărul în favoarea lor. În două cuvinte:au minţit!!!  Ba mai mult. Nici unul dintre cei care au făcut primul ziar, care l-au botezat, l-au  scris, l-au editat şi au vegheat la apariţia lui, cu excepţia lui Gheorghe Pavel, Dumnezeu să-l odihnească pe marele ziarist care a fost, nu a avut şansa să scrie, dar nici măcar să i se ceară vreo declaraţie, o amintire despre acea zi specială de 22 decembrie, în care s-a născut Cuvântul Liber. Dimpotrivă.Toate meritele ce li se cuveneau realizatorilor primului  ziar au fost confiscate de către cei care,  timp de 15 ani,n-au spus adevărul, şi-au asumat meritele altora! Pentru că, de ruşinea lor şi a celor dragi lor mă feresc cu jenă, am să amintesc aici doar numele celor care au realizat primul număr al Cuvântului Liber, apărut la 23 decembrie1989. Deci: Gheorghe Pavel, autorul editorialului „Libertate şi Adevăr”, Marin Negiţă, Doamne odihneşte-l, a scris repotajul de la mitingul din faţa Palatului Culturii, Nicu Gheorghiu, autorul pozelor, secretarele-dactilografe Cornelia Holinschişi Liliana Secară, trecută şi ea la cele veşnice, care au preluat primele scrisori libere de la cititori, corectoarele Mia Trufaş şi Natalia Vasiu, subsemnatul, autorul însemnării „Măria Sa, Poporul” şi secretar de redacţie, apoi toţi tipografii în viaţă la acea dată. Nota bene: EI, tipografii, au fost toţi acolo, atunci!! Ziariştii–NU !!

Cuvântul Liber a rămas, timp de 15 ani, Primul Document scris că la Deva, ca şi în ţară,s-a întâmplat ceva miraculos, că nişte oameni au înţeles că se petrec lucruri radicale,  şi-au asumat răspunderea  împlinirii lor, fără ezitare, deşi  era riscant, periculos, au crezut, au îndraznit. Alţii nu! Dar au revenit după ce lucrurile s-au liniştit. Nu le-am pomenit numele aici. Se ştiu ei şi ai lor. După 15 ani, aceiaşi au vândut, la propriu, ziarul altui editor.
Au rămas uitaţi, dar bogaţi… Ca un blestem, după ce şi-a pierdut numele, urmaşul  Cuvântului Liber a dispărut şi el din presa deveană!
P.S. A doua zi după împuşcarea lui Ceauşescu, noi, cei care am făcut primul ziar, ca nişte buni români – şi tâmpiţi – am înfăptuit hotarârea comitetului judeţean de partid şi l-am schimbat pe Tiberiu Istrate , decedat şi el între timp, cu Dumitru Gheonea, ultimul ziarist devean membru al unui comitet judeţean al PCR! De aici seria evocărilor mincinoase timp de 15 ani?? Poate da !…

Anunțuri

One Response to Scurtă şi sinceră istorie a unor zile de neuitat !

  1. Dacă ar fi colaborat cu fosta securitate în mod personal, ca informatori, s-ar fi aflat deja! În privinţa colaborării cu organele de partid, scrie clar că ziarul era organ al comitetului judeţean de partid, iar redactorii-şefi deveneau membri ai organului judeţean de partid.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: